Acasă Stiri În sfârșit! Vremea rea dispare și face loc temperaturilor de până la...

În sfârșit! Vremea rea dispare și face loc temperaturilor de până la 30 de grade

281
0

Vremea din România se va încălzi din ce în ce mai mult, începând cu diua de mâine, când ploile și vântul se vor risipi, făcând loc temperaturilor de până la 30 de grade Celsius.

RECLAMĂ

Vremea din țară în următoarea perioadă va mai manifesta fenomene extreme, cel puțin în estul și sud-estul țării unde vor fi ploi. În zona Carpaților Orientali și estul Carpaților Meridionali, la altitudini de peste 1.500 m, precipitațiile mixte își vor face simțită prezența. 

Și vântul se liniștește, el simțindu-se cu putere doar în zonele de munte, unde va sufla cu până la 70 km/h.

Temperaturile minime pornesc de la -1 grad în depresiunile din zona de est a Transilvaniei, iar pe litoral se va ajunge la 10-11 grade.

Vântul va dispărea, odată cu ploile și temperaturile scăzute. Dor în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei și în zonele montane va mai sufla vântul. În aceste zone, maximele pornesc de la 13 grade și ajung până la 23.

Vremea își schimbă fața, vara fiind tot mai aproape

Ziua de sâmbătă aduce soare în timpul zile și doar câteva ploi răzlețe la munte și în partea de nord-vest a țării. Vântul nu mai există iar temperaturile se vor încadra între 18-25 de grade Celsius.

Duminică va fi și mai cald, doar în nord-vest se vor mai vedea câțiva nori și va mai ploua slab. În a doua parte a zilei însă, se vor manifesta descărcări electrice însoțite de averse cam pe tot teritoriul României. Maximele pornesc de la 17-18 grade pe litoral și se opresc la 28 de grade în Lunca Dunării.

În Capitală, noaptea aduce nori și condiții de ploaie, însoțite de 7 grae în termometre.

Mâine, norii se risipesc, vântul se linișește iar gradele cresc, ajungînd la 20 de grade.

Weekendul aduce temperaturi ca de vară, 24-25 de grade, mult soare și vânt abia simțit.

Duminică gradele ne înveselesc și mai mult, ajungând la 27 de grade la ora prânzului. Luni însă, sunt șanse foarte mari ca termeperaturile să ajungă la 30 de grade.sursa; https://spynews.ro/actualitate/meteo/in-sfarsit-vremea-rea-dispare-si-face-loc-temperaturilor-de-pana-la-30-de-grade-226783.html

RECLAMĂ
Articolul precedentGică Craioveanu, gata să stea pe banca Universității!
Articolul următorEmilia Dorobanțu, la patru luni de la incendiul vilei: ”Am fost nevoiți să o luăm de la zero”