Ilie Bolojan tună și fulgeră după votul PSD: ‘Am luat act de decizia complet greșită și complet iresponsabilă a PSD față de România’
TVF Oltenia 21 aprilie 2026 0
Premierul Ilie Bolojan a făcut primele declarații după ce social-democrații au votat pentru a-i retrage sprijinul politic, amenințând cu moțiunea de cenzură, în cazul în care acesta nu va demisiona din funcție.
„Am luat tact de decizia complet greşită şi iresponsabilă a PSD faţă de România, nu faţă de o persoană. De ce spun asta? În vara anului trecut, într-o situaţie complicată pentru România, am format o coaliţie, pe baza unui program de redresare care se baza pe trei elemente, să facem ordine în finanţele ţării, pe bună guvernare şi pe respectul faţă de cetăţeni. Ceea ce vedem astăzi înseamnă periclitarea finanţelor ţării noastre, înseamnă aruncarea în aer a guvernării, totul făcut într-o lipsă de total respect faţă de cetăţenii ţării noastre. Este total anormal să încerci să fii doar parte la decizie, dar să fugi în totalitate cu laşitate de răspunderea deciziilor pe care le ai. Şi sunt câteva lucruri care în toată această perioadă nu au fost negociabile şi nu cred că trebuie să fie negociabile nici în perioada următoare, pentru că este singura condiţie pentru a crea condiţii pentru dezvoltare pentru cetăţenii ţării noastre: să reducem lisipa, să facem un stat mai eficient, să susţinem investiţiile prin atragerea fondurilor europene şi să guvernăm corect şi cinstit pentru cetăţenii ţării noastre. Orice s-a întâmplat în aceste zile, practic arată că PSD nu este de acord cu aceste principii.”, a spus premierul.
Premierul nu demisionează
„În aceste condiții, având în vedere responsabilitatea pe care o am și o avem față de țara noastră, vom continua să asigurăm guvernarea țării noastre, în așa fel încât să trecem cu bine peste această perioadă complicată pentru țara noastră. În plus, este o decizie iresponsabilă, ținând cont și de contextul internațional. Pentru că avem o suprapunere de crize, care înseamnă că pe lângă problemele care vin din stagnarea economiei europene din ultimii ani, avem criza generată de războiul din Golf. Avem problemele noastre de deficit și orice om de stat care se consideră responsabil în această perioadă caută să-și întărească țara și economia și nu să o slăbească așa cum se întâmplă prin deciziile pe care le-a luat PSD-ul. Și tot ce au făcut în aceste zile, mințindu-și electoratul, mințind cetățenii noștri cu privire la lucruri care s-au decis, dar nu și le-au asumat, cu privire la lucruri care au fost făcute într-un fel și nu în altul, nu face decât să descalifice această acțiune politică. Așa cum v-am spus, în continuare voi continua să exercit mandatul de premier, lucrând pentru cetățenii țării noastre, în așa fel încât să asigurăm stabilitatea guvernării și să facem ceea ce trebuie pentru România. Aș închide această declarație cu multumiri pentru cei care în această seară și pe rețelele sociale mi-au adresat sprijinul lor, mi-au arătat susținere, considerând că nu este un sprijin pentru o persoană, ci este sprijinul pentru România modernă, pentru România onestă, pentru o Românie fără privilegii, fără sinecuri.”, a conchis Ilie Bolojan.
