Acasă Stiri Gorj: Condescu şi Burlan, urmăriţi penal

Gorj: Condescu şi Burlan, urmăriţi penal

986
0

Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie şi preşedinte al Clubului de Fotbal Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu, şi fostul director general al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, Daniel Burlan, sunt urmăriţi penal într-un dosar de corupţie, susţin surse din cadrul companiei de cărbune. Poliţiştii din Gorj îi acuză pe cei doi de abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar privind cestiunea unei creanţe către o firmă bucureşteană, furnizoare de tichete de masă. În opinia anchetatorilor, contractul, în valoare de 1,6 milioane de lei, a fost încheiat ilegal.

RECLAMĂ

Până acum, în legătură cu această anchetă, au dat explicaţii fostul director economic al SNLO, Daniel Olaru, mai mulţi angajaţi ai companiei şi lideri de sindicat. Olaru a declarat că ştie de anchetă, că bănuieşte că acţiunea de ridicare de documente de la sediul Complexului Energetic Oltenia are legătură cu un contract de cesiune, dar că nu i s-a adus la cunoştinţă începerea urmăririi penale.

 Explicaţiile lui Daniel Olaru

„Probabil că săptămâna viitoare mi se va aduce la cunoştinţă acest lucru, deocamdată nu mi-au spus. Presupun că acţiunea de miercuri de la sediul CEO a poliţiştilor şi comisarilor de la Garda Financiară a avut legătură cu acel contract de cesiune. Ce s-a întâmplat cu acel contract, o să vedeţi. Este cert că eu nu am semnat niciun contract în forma de trei părţi, adică SNLO, Clubul Pandurii şi EDENRED. Am semnat doar un contract între SNLO şi firma din Bucureşti. Acolo înţeleg că este un alt contract încheiat între Pandurii şi EDENRED”, a declarat fostul director economic al SNLO, Daniel Olaru.

 Document fals?

Şi, în principiu, are dreptate, pentru că înainte de 2011, SNLO, prin reprezentanţii săi, Daniel Burlan – director general şi Daniel Olaru, director economic, a semnat un contract-cadru cu firma EDENRED. În 2011, însă, Marin Condescu s-a prezentat la SNLO cu un contract, încheiat între Clubul Pandurii Târgu-Jiu şi EDENRED, prin care prelua datoria de la SNLO pe tichetele de masă către firma bucureşteană. În baza acelui contract, SNLO plătea ordine de plată în conturile Clubului Pandurii Târgu-Jiu, ordine semnate de directorii Burlan şi Olaru.

Toate bune şi frumoase, doar că reprezentanţii firmei EDENRED nu au semnat niciodată un contract cu Clubul Pandurii Târgu-Jiu, iar ceea ce a prezentat Condescu la SNLO pare un fals.

 Burlan şi Condescu nu au timp de audieri

Din informaţiile pe care le deţinem, reprezentanţii firmei bucureştene au susţinut şi în faţa anchetatorilor că nu au semnat niciodată un contract cu cei de la Clubul Pandurii. Atunci, lucrurile se complică destul de rău pentru celelalte părţi. Fostul director general al SNLO, Daniel Burlan, a fost chemat la audieri la începutul acestei săptămâni, dar a refuzat audierea. Şi liderul de sindicat a fost chemat de anchetatori, însă, acesta a precizat că nu are timp să se prezinte la audieri. sursa: gorjexclusiv.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentÎntăriri pentru Craiova: un portar din Italia și un atacant din Franța
Articolul următorCrescătorii de animale care nu le îngrijesc corespunzător pe caniculă riscă amenzi usturătoare