Acasă STIRI SPORTIVE Gică Hagi, selecționer în locul lui Edi Iordănescu? ”Am aflat pe surse....

Gică Hagi, selecționer în locul lui Edi Iordănescu? ”Am aflat pe surse. Acum e momentul”

485
0

Naționala de fotbal a României va rămâne fără selecționer de la 1 august, pentru că la finalul acestei luni va expira contractul lui Edi Iordănescu (46 de ani).

RECLAMĂ

Panait: ”Hagi ar trebui să primească o șansă. Și Mutu este în cărți, însă este mai tânăr”

În aceste condiții, în spațiul public au apărut tot felul de discuții legate de cine ar putea fi următorul antrenor, dacă Iordănescu jr va renunța.

Ciprian Panait (47 de ani), director al Departamentului Tehnic și coordonator al procesului de formare și specializare pentru antrenori din cadrul Federației Române de padbol, susține că ar fi auzit, din anumite surse, că cei de la FRF se gândesc la Gică Hagi (59 de ani).

”Eu cred că, în acest moment, din ce am mai aflat pe surse, Gică Hagi ar trebui să primească o șansă. Este părerea mea. Și Mutu este în cărți, însă este mai tânăr, este la început de carieră. Îi va veni rândul și lui Adi Mutu, la fel cum se va întâmpla și cu Chivu.

Acum cred că este momentul lui Hagi. A ajuns la maturitate, nu doar sportivă, ci și a performanței.

A demonstrat tot ce se putea demonstra în fotbalul românesc, asta nu cu o echipă cu un buget superior, ci mediu.

Alt argument: jucători formați de Hagi la academie constituie un nucleu de bază la echipa națională. Trebuie găsită o soluție, să se treacă peste conflictul de interese”, a spus Panait, pentru gsp.ro.

Panait este lector universitar la U.N.E.F.S., doctor în educație fizică, și specializat în sportul de performanță. Ca antrenor de fotbal, Panait a pregătit echipe precum Al Hilal, Al Batin, Al Raed.

Aurel Țicleanu crede că Edi Iordănescu nu va mai continua la națională

În aceste zile, selecționerul se află în vacanță și este de așteptat ca la revenirea în București să ofere detalii legate de viitorul său profesional. CEa mai recentă discuție dintre Iordănescu jr și Răzvan Burșeanu, președintele FRF, a avut loc miercurea trecută, dar nu s-a stabilit atunci nimic concret.

Aurel Țicleanu (65 ani), vicepreședintele Comisiei Tehnice de la Casa Fotbalului, a lăsat de înțeles că Edi Iordănescu are în continuare girul diriguitorior fotbalului românesc, dar nu crede că acesta va ma continua ca selecționer.

”N-a fost nicio ședință de Comisie Tehnică. Contractul lui Edi Iordănescu cu FRF se finalizează la finalul acestei luni și așteptăm cu toții să vedem ce va fi.

Putem analiza problema din mai multe perspective. Din perspectiva selecționerului, a făcut o muncă extraordinară, și la ce a făcut a atins abia 25% din potențialul acestui lot. Deci eu cred că trebuie să continue.

Însă, toată această amânare îmi lasă multe semne de întrebare. Pentru că problema trebuia tranșată până acum”, a spus Țicleanu, într-o intervenție telefonică în direct, găzduită de emisiunea Liga DigiSport.

Țicleanu, despre viitorul selecționer

Țicleanu crede însă că România va avea un nou selecționer de acum înainte.

”Îl cunosc foarte bine pe președinte, pe selecționer, pe directorul tehnic, așa că e clar că problema e în afara acestui triunghi. Selecționerul o numea o problemă de familie. Așa că așa pare, final de drum”, a mai spus Țicleanu.

Oficialul FRF mai crede că Edi Iordănescu ar putea alege o ofertă foarte bună din punct de vedere financiar, care ar asigura și venitul familiei.

”La familia Iordănescu nu se pune problema de bani, dar nu se știe niciodată cum reacționezi dacă oferta este una foarte bună.

Legat de viitor, nu există la FRF nicio alternativă în acest moment.

Noi așa am făcut mereu, am mers până la capăt cu antrenorul”, a mai spus Țicleanu.

sursa: https://www.digisport.ro/fotbal/echipa-nationala/gica-hagi-selectioner-in-locul-lui-edi-iordanescu-am-aflat-pe-surse-acum-e-momentul-3076231

RECLAMĂ
Articolul precedentCicâldău, OUT de la Galatasaray! Giovanni Becali a lămurit situația românului + ce șanse are să revină în SuperLiga
Articolul următorCristi Chivu, iritat în parcarea stadionului din Giulești. A rostit patru cuvinte când a auzit o întrebare