Petrolul Ploiești și Universitatea Craiova au remizat, scor 1-1, în etapa cu numărul 19 din SuperLiga României.
Alexandru Tudorie a deschis scorul în minutul 30 pentru gazde, în timp ce oaspeții au reușit să egaleze în minutul 74, prin Ștefan Baiaram, intrat pe teren în startul reprizei secunde.
Sorin Cârțu l-a certat pe Sierra Perez după Petrolul – Craiova 1-1
La finalul partidei, noul președinte de onoare al formației din Bănie, Sorin Cârțu, a avut o intervenție în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
”Sorinaccio” a vorbit despre partida despre ”Ilie Oană” și s-a declarat mulțumit de rezultatul final, având în vedere starea terenului pe care s-a jucat meciul.
Totuși, conducătorul oltenilor l-a certat pe fundașul central Sierra Perez, care l-a ținut în joc pe Tudorie la faza golului marcat de ”Lupii galbeni”.
”Noi am fost dezavantajați din punct de vedere tehnico-tactic. Am luat un punct, merită felicitați băieții pentru lupta asta. Mi s-a părut că am fost superiori din punct de vedere fizic. A fost și meciul la jumătatea săptămânii.
Am luat gol pe o greșeală, Sierra n-avea voie să-l țină în joc acolo. Nu îi dai posibilitatea adversarului că scape singur și să tragă la poartă. Nici nu știu dacă a fost sau nu ofsaid. Și eu aș fi zis că a fost ofsaid.
Ca să nu ai riscuri de genul ăsta, nu faci asta. Îl dubla pe Maldonado, simplu, și nu se mai ajungea la poartă”, a declarat Sorin Cârțu.