Acasă Monden Emilia Ghinescu a recunoscut că a înșelat! „A fost alegerea lui dacă...

Emilia Ghinescu a recunoscut că a înșelat! „A fost alegerea lui dacă rămâne sau nu”

145
0

Emilia Ghinescu a recunoscut că a înșelat în relația cu fostul ei soț. Artista avea doar 18 ani când a spus „da” pentru prima dată. Emilia s-a căsătorit cu George Turcu, bărbatul alături de care a devenit mamă a doi copii, pe Andrei Roberta și Erika Maria.

RECLAMĂ

Cu toate acestea, după câțiva ani de căsnicie, cei doi au ales să meargă pe drumuri separate.

Emilia Ghinescu a recunoscut că a înșelat!

Chiar dacă au trecut mulți ani de la separarea lor, Emilia Ghinescu a ales acum să dezvăluie un detaliu dureros din viața ei de cuplu. Artista a mărturisit că l-a înșelat pe George Turcu, motivul fiind lipsa sentimentelor de iubire față de acesta. Deși aflând despre infidelitatea ei, George Turcu a decis să o ierte, relația lor a continuat doar o perioadă, până când Emilia a decis să pună capăt mariajului.

„Când spun că am înșelat, da, poate că am înșelat când mă refer la căsătoria cu soțul meu. Am fost căsătorită și l-am înșelat, dar în momentul în care s-a întâmplat acest lucru, am fost sinceră cu soțul meu.

Am discutat la masă. A fost alegerea lui dacă rămâne sau nu alături de mine sau dacă vrea să divorțeze. El a ales să rămână alături de mine câțiva ani, până când eu am decis să pun punct căsătoriei. De ce am înșelat?! Pentru că nu mai exista iubire. La mine, totul se rezumă la iubire, la sentiment”, a mărturisit Emilia Ghinescu în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Emilia Ghinescu nu și-a refăcut viața sentimentală după Sebastian Albăstroiu

După încheierea primului său mariaj, Emilia Ghinescu a reușit să își regăsească fericirea alături de Sebastian Albăstroiu. Cei doi au avut o relație de lungă durată, iar discuțiile despre o posibilă căsătorie erau frecvente. Cu toate acestea, după mai bine de zece ani de iubire, au hotărât să se despartă, punând capăt unei povești de dragoste îndelungate.

După despărțirea de fostul său iubit, Emilia Ghinescu a ales să își păstreze viața personală departe de ochii publicului, fără a se mai afișa alături de alt bărbat. Recent, în cadrul emisiunii „Online Story by Cornelia Ionescu”, artista a vorbit despre situația actuală din viața ei, oferind detalii despre ceea ce se întâmplă acum în plan personal.

„Îmi e teamă să nu fiu din nou rănită, folosită. Am trăit asta în fostele mele relații și nu mai vreau. Am o vârstă și vreau să fiu mai selectivă. E clar că în sufletul copiilor mei nu o să mai aduc pe nimeni, adică în casa mea. Dar, eu ca femeie nu pot să stau singură. Am 46 de ani, sunt tânără. Eu sunt dornică. Nu stau de vorbă cu oameni de pe internet, în general cu oameni pe care îi cunosc.

Dar, cu toate astea, îmi e foarte greu să cred în cineva și să îmi pun sufletul în palmă. Am foarte multe răni și încă se văd. Omul care vine lângă mine trebuie să înțeleagă ce am nevoie. Nu caut și nu am făcut o prioritate din lucrul ăsta. Sunt împăcată cu mine și îmi e foarte bine singură. Nu am nevoie de un bărbat să facă ce nu pot eu să fac, pentru că eu fac. Dar, într-adevăr, ai nevoie de omul ăla care să te ia în brațe la final de zi.

Nu am găsit până acum acea persoană. Dacă o să îl găsesc, omul ăla va sta în umbră, nu-l voi arăta public. Singura vedetă din casă sunt eu”, a declarat Emilia Ghinescu.

Prezentă în emisiunea „Online Story by Cornelia Ionescu”,  Emilia Ghinescu a recunoscut că a înșelat în relația cu fostul ei soț.

Sursa: Emilia Ghinescu a recunoscut că a înșelat! „A fost alegerea lui dacă rămâne sau nu”  • Buna Ziua Iasi • BZI.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentUn italian de 72 de ani a ajuns la închisoare din cauza iubirii pentru o tânără de 24 de ani
Articolul următorMama mea m-a sfătuit să nu o vizitez timp de 3 luni invocând „renovări” — Când am apărut pe neașteptate, am descoperit secretul înfiorător pe care îl ascundea