Acasă Stiri Emil Ciurar, șoferul care și-a distrus familia în Italia, vrea să vină...

Emil Ciurar, șoferul care și-a distrus familia în Italia, vrea să vină în România să-și îngroape copiii și părinții morți

643
0

Emil Ciurar, bistrițeanul care, în 5 iunie, a provocat tragedia de pe autostrada A1 din Italia, între Arezzo și Monte San Savino, a cerut autorităților din Peninsulă să-i permită deplasarea în România, pentru a-și putea îngropa cei doi copii și părinții morți în accident. 

RECLAMĂ
  • Doi dintre copiii lui Emil Ciurar și părinții acestuia au murit pe loc în accidentul din Italia.
  • Înmormântarea celor patru va avea loc luni, la Reteag, în Bistrița-Năsăud.

La o săptămână de la carnagiul de pe A1, cele patru sicrie au plecat din Italia și au ajuns la Reteag, în Bistrița-Năsăud.

Potrivit Arezzo Notizie, data înmormântării celor patru a fost stabilită pentru luni, 15 iunie.

Distrus de durere, tânărul român în vârstă de 30 de ani, aflat în arest la domiciliu la Napoli, în casa unor rude, i-a cerut judecătorului permisiunea de a putea veni în România, pentru a putea participa la înmormântarea fetiței lui de 8 luni, a băiețelului de 10 ani și a părinților.

„Am înaintat Curții din Arezzo cererea noastră, precizând că unchiul lui Emil poate acționa ca un garant pentru a-l însoți de la Napoli în România, asigurându-i întoarcerea în Italia după înmormântare”, a declarat Christian Vannucchi, avocatul românului.

Mai mult, apărătorul italian a propus chiar ca Emil să fie însoțit de o escortă de poliție.

Magistrații sunt așteptați să dea un răspuns în acest sens.

În timp ce se așteaptă răspunsul judecătoarei, procurorul Roberto Rossi, cel care conduce ancheta, va depune un raport de expertiză cu privire la dinamica accidentului.

Doi copii și buncii lor au murit pe loc

Reamintim că vineri, 5 iunie, un accident teribil s-a produs pe autostrada A1, în Italia, între Arezzo și Monte San Savino, după ce Emil Ciurar a adormit la volanul unui Volkswagen Sharan în care se aflau 8 persoane: șoferul, soția acestuia, cei patru copii ai cuplului și bunicii paterni ai acestora din urmă.

Doi dintre copiii lui Emil Ciurar – o fetiță de 8 luni și un băiețel de 10 ani -, precum și părinții acestuia, au murit pe loc după impactul mașinii cu un TIR.

Tânărul de 30 de ani a scăpat nevătămat, iar soţia lui și ceilalți doi copii ai familiei au fost transportaţi la spital în stare gravă.

Câțiva centimetri și i-aș fi putut salva pe toți

Ultimele secunde înainte de producerea tragediei au fost povestite chiar de șofer.

„Tata a țipat la mine: Fii atent! Am deschis ochii, am văzut TIR-ul în fața mea și am încercat să trag stânga de volan. Câțiva centimetri și i-aș fi putut salva pe toți”, își amintește bărbatul, de loc din comuna Petru Rareș din Bistrița-Năsăud.

Emil Ciurar este acuzat de omucidere rutieră multiplă și riscă până la 21 de ani de închisoare.

Sursa: observatornews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentPrăpăd în nordul țării, după ruperea de nori. Șuvoaiele de apă au pătruns în gospodăriile oamenilor
Articolul următorS-a dus la spital mușcată de o căpușă, dar a trăit clipe de coșmar: „Mă întrebam ce caut eu aici. Toată noaptea am plâns”