„El este modelul și noi suntem îndatorați să construim bazine, a spus duminică seara, ministrul Sportului, Eduard Novak, la revenirea în țară a dublului campion mondial David Popovici.
„David ne-a demonostrat că sportul ne unește, sportul poate să fie cel mai bun ambasador al nostru, sportul ne face mândri că suntem români. Am trăit aceste clipe când eram copil, de foarte mulți ani n-am mai trăit aceste clipe și vreau să-i mulțumesc lui David Popovici, care în câteva zile a reușit să ne motiveze, să deschidă inimile nostre, a arătat lumii întregi cât de puternici putem să fim”, a spus ministrul Sportului.
El susține că David Popovici a devenit o stea a României și crede că acesta este începutul.
„(…) Guvernul a înţeles că sportul este important pentru România şi până voi conduce acest minister, sportul va fi prioritate.
A devenit o stea a României David Popovici, care va fi încă foarte mulți ani acolo și o să ne putem să ne mândrim cu el. Acesta este doar începutul, are 17 ani și încă are foarte mulți ani înainte să câștige foarte multe campionate și jocuri olimpice”, a mai spus Eduard Novak.
Acesta a adăugat că David Popovici a devenit un exemplu.
„David, prin munca sa, prin disciplina sa, prin mentalitatea lejeră de adolescent, a arătat cum trebuie să fie un sportiv profesionist. El este modelul și va motiva toată țara și noi suntem îndatorați să construim bazine, să ajutăm acest sport, să reușim să avem foarte mulți campioni”, a precizat Novak.Sursă:Mediafax