Primarul comunei Brădeşti, Ion Răcăreanu, a fost distins cu titlul „Cel mai bun primar de comună din România“, el fiind singurul edil din regiunea Oltenia care a primit o distincţie la nivel naţional, în cadrul Galei „Administraţia Locală la Înălţime“, ediţia a doua, eveniment organizat în urmă cu câteva zile la Braşov, de Revista Română de Administraţie Publică Locală. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul Forumului Administraţiei Româneşti, ediţia a V-a, având tema „Administraţia locală, de la abilitate politică la inteligenţă managerială“, informează organizatorii printr-un comunicat.
Dacă, la nivel naţional, Ion Răcăreanu a fost declarat cel mai bun primar de comună, la nivel de regiune, a fost distins alt primar doljean, dar de municipiu. Mircea Guţă, primarul municipiului Calafat, a primit titlul de „Cel mai bun primar de municipiu din Regiunea Sud-Vest Oltenia“, în cadrul aceluiaşi eveniment. Tot în clasamentul pe regiuni s-a evidenţiat şi un primar din judeţul Olt, Mircea Velica, edilul-şef al comunei Izbiceni, lui conferindu-i-se titlul de „Cel mai bun primar de comună din Regiunea Sud-Vest Oltenia“.
Cea de-a doua ediţie a Galei „Administraţia Locală la Înălţime“ a reunit peste 100 de participanţi, printre care cei mai de seamă reprezentanţi ai administraţiei locale din ţară.
Ion Răcăreanu a declarat pentru Gazeta de Sud că titlul a fost primit pentru munca depusă timp de patru ani. „Este vorba despre abilitate politică şi inteligenţă managerială. Am demonstrat că sunt un manager eficient, iar cu acest titlu trebuie să se mândrească în primul rând locuitorii din Brădeşti, pentru că oamenii care au ales au şi ce vedea la Brădeşti“, a spus Ion Răcăreanu.
Celălalt primar premiat, Mircea Guţă, a precizat că punctul forte al proiectului său a fost managementul forţei de muncă. „În proiect am prezentat ceea ce mi se întâmplă mie în Calafat, adică strategia de dezvoltare a oraşului prin dezvoltarea Parcului Industrial, funcţionarea podului peste Dunăre sau turismul“, a spus Guţă.