Rotaru nu a renunțat și a mai bifat o mutare în această iarnă! În locul cărui jucător vine atacantul!
Craiova încă nu este o forță ofensivă așa cum își doresc fanii și patronul. Astfel, până la revenirea în teren a lui Elvir Koljic, Mihai Rotaru a mai transferat un atacant. Oltenii l-au prezentat oficial pe Juan Camara, fostul fotbalist de la Dinamo.
„Juan Cámara s-a alăturat lotului Științei. Începând de astăzi, jucătorul spaniol cu meciuri la prima echipă a Barcelonei și unul dintre cei mai apreciați jucători ai turului acestei ediții de campionat este component al echipei noastre. Juan a semnat un contract valabil până în vara acestui an, cu drept de opțiune din partea clubului pentru o prelungire până în vara anului 2024. Mult succes în familia alb-albastră!”, anunță clubul oltean.
Acesta a fost împrumutat în Liga 1 de Jagiellonia și după despărțirea de dinamoviști, fotbalistul a purtat mai multe runde de negociere cu Craiova. Mutarea s-a concretizat acum, chiar dacă mulți l-au așteptat în Bănie mult mai devreme.
Camara va fi înlocuitorul lui Cristi Bărbuț, jucătorul ce a intrat în ultimele 6 luni de contract și își dorește ca în vară să plece în străinătate. Există și varianta în care acesta va fi lăsat să plece liber de contract până la finalul acestei luni.
Pentru ca trecerea sa ia in Banie sa se realizeze, Camara a trebuit sa se inteleaga atat cu Dinamo, cat si cu echipa din Polonia de care apartinea. Termenii relatiei cu Craiova i-a convenit de mai bine de o saptamana, insa oficliazarea transferului a intarziat pana acum din cauza dificultatii negocierilor cu celelalte parti implicate, notează sport.ro.
foto: gol24.pl
sursa: https://3minute.net/transfer-craiova-4/