Acasă Stiri După două zile de petrecere, un bărbat din Bistrița-Năsăud și-a bătut soția...

După două zile de petrecere, un bărbat din Bistrița-Năsăud și-a bătut soția și socrii. „Mi-a dat cu ranga în cap”

403
0

După două zile la rând de petrecere și bine amețit de alcool, un bărbat de 51 de ani din Bistrița-Năsăud și-a luat la bătaie soția, în prima zi din an. Cum socrii lui au sărit să o apere pe biata femeie, și cei vârstnici au fost loviți cu sălbăticie.

RECLAMĂ

Cazul a ajuns și în atenția polițiștilor, care au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva individului. El a fost evacuat și trebuie să mențină acum distanța de casa unde locuia cu familia.

Totul s-a petrecut în comuna Prundu Bârgăului, după ce bărbatul a consumat mai multe pahare cu alcool. De la un scurt conflict cu soția, ar fi început să o lovească.

Pentru că locuiesc în aceeași casă, socrii bărbatului, doi vârstnici de 67 și 72 de ani, au auzit țipele femeii și strigătele copiilor. Au încercat să-și apere fiica, însă au fost loviți și ei la rândul lor.

Socru: „Când vine acasă bea, întruna bea. Nu lucra nimic. Fata cu baba au fugit sus și ne-a dat cât ne-a trebuit, pumni în cap… Suntem de 70 de ani. L-am iertat de o sută de ori, ba chiar mi-a dat și cu ranga în cap de era să mă omoare, mai cu ceva ani în urmă”.

Soția bărbatului s-a baricadat într-o altă cameră și a reușit să sune rapid la 112 după ajutor. Imediat a venit un echipaj de poliție care a emis un ordin de protecție provizoriu. Cum nu mai putea sta în preajma familiei, individul a fost nevoie să-și găsească adăpost la o stână. Vecinii cunosc scandalurile din familie și îl condamnă pe bărbat.

Bărbat: „Nu-i posibil așa ceva, cu bătutul, cu scandalul… Poți să bei, dar să îți vezi de treabă”.

Femeie: „Sunt oameni cumsecade bătrânii. Băutura, probabil…”

Bărbatul s-a ales și cu dosar penal pentru lovire, iar soția este decisă să înainteze și actele de divorț, fără a fi dispusă să-l mai ierte.

Sursa: Pro TV

RECLAMĂ
Articolul precedentPrincipalul motiv pentru care femeile și bărbații aleg să divorțeze
Articolul următorGianluca Vialli a murit. Fostul mare atacant italian, răpus de cancer la vârsta de 58 de ani