Este exod prin granițele României, însă refugiații sunt întâmpinați de oameni care nu-și lasă semenii la greu. Sute de oameni simpli și zeci de organizații caritabile și-au pus timpul, banii și casele la dispoziție.
Centrele de primire amenajate de autorități sunt mai puțin folosite, doar de cei în tranzit și fără alternativă.
După lăsarea întunericului, prin Vama Siret trec și camioane de mare tonaj. Duc mâncare pentru magazinele din țara vecină, lovită de război și lipsuri crunte. Un şofer ucrainean dă în plâns gândindu-se la fiii săi, care ar putea ajunge pe front.
Șofer: „România bun, Rusia, nu bun. Putin, Hitler. 64 de ani am.”
Reporter: Vă e teamă pentru viaţa dumneavoastră?
Șofer: „Da. Putin, Hitler.”
E a 6-a zi de la declanşarea războiului, iar unii voluntari din Vama Siret au dormit puţin în acest răstimp.
Dorin, voluntar: „Sunt foarte obosit, sunt extenuat”.
Dorin a venit din Harghita să dea o mână de ajutor. Face parte dintr-o fundaţie de întrajutorare şi l-am filmat şi peste zi în timp ce coordona refugiaţii, pentru că le înţelege limba.
Dorin, voluntar: „Statul ar trebui să se implice mai mult, noaptea e cu atât mai problematic cu cât translatorii statului nu sunt deloc. De două zile nu este niciunul. Noaptea am rămas doar noi”
Reporter: De câte zile eşti?
Dorin: „A 3-a zi şi am dormit 4 ore. Nu trebuie să fii doar translator, ci trebuie să fii psiholog pentru oamenii ăştia”
În zona corturilor, tineri de la Direcţia de Asistenţă Socială distribuie produse alimentare şi de igienă. Îi coordonează Eliza, care stă acolo de când se crapă de ziuă până după miezul nopții.
Eliza, asistent social: „De joi am fost aici în fiecare zi de la 7 dimineaţa până la 12 şi jumătate noaptea.”
Reporter: Mai reuşeşti?
Eliza: „Da, e nevoie, dar suntem aici.”
Şi Bogdan Ţânaşa, un antreprenor din Iaşi care are o fundaţie, vine zilnic la Siret. Şi pe el l-am găsit aproape de miezul nopţii, acolo.
Reporter: Mai poţi?
Bogdan Ţânaşa: „Uite, mâinile mi-au îngheţat, acum ne retragem, am mai luat pe cineva”
Reporter: Câţi romani ai dus până acum?
Bogdan Ţânaşa: „Câteva zeci. Astăzi am mai făcut rost de o maşină, ca a venit un verişor.”
Dorin, voluntar: „Uitaţi-vă când vedem chipul lor, când zâmbesc copiii ăştia, asta ne da toată energia, mulţumesc/ spasiva!”
S-a lăsat frigul și se anunţă ninsori la graniţa României. E frig și la la Isaccea, în Tulcea, și la Sighetul Marmaţiei, în Maramureş. Copiii sunt cei mai afectați. Sunt frânți de oboseală și nu înțeleg de ce au plecat de acasă.
Voluntarii le mai spun o vorbă de încurajare celor smulși din viața bună și de lângă oamenii dragi. O femeie lucrează la frontiera din Ucraina, iar după program îşi ajută semenii să treacă granița. Ieri și-a adus în România și nepoții și soțul. Au venit cu bicicleta şi cu câteva bagaje.
„Acum am adus familia mea, toată ziua am adus copii plângând” spune ea.
A fost o noapte rece și la Vama Isaccea, în Tulcea.
Emin – voluntar turc: „Am adus mâncare și paturi fiindcă este foarte frig. Suntem de la o fundație din Turcia.”
Sejeuca – ucraineancă: „Abia am găsit transport, oamenii s-au înghesuit în trenuri, au spart geamurile să urce în tren. Îmi iubesc țara, dar nu mai pot să stau, pentru moment.”
Galațiul a devenit punct de tranzit, după ce refugiații din Ucraina ajung în țara noastră. La căminele din campusul Universității “Dunărea de Jos” sunt primiţi necondiționat.
După fiecare ușă de aici cineva trăieşte o dramă. Alina a locuit în Lugansk, până în 2014, și crezut că scapă dacă se mută în Odesa. Acum a fugit și de acolo, împreună cu copiii.
Alina: „Prietenii noștri stau în case și așteaptă atacurile Rusiei. Am trei copii și sunt foarte speriați, plângeau noaptea și am decis să plecăm.”
Pentru o femeie de 84 de ani, fuga de război a fost prea mult. Vineri a sosit în țara noastră și a găsit adăpost în căminul studenţesc din Galați. Azi-noapte s-a stins, după ce zbuciumul și bolile de care suferea au făcut ca inima ei să se oprească înainte să ajungă la rude, în Bulgaria.
Refugiații au fost cazați peste tot în țară
Acest autocar a plecat de la Siret plin ochi cu refugiaţi, spre Timişoara, unde oamenii au ajuns înainte de miezul nopţii. De acolo, oamenii vor să meargă în vestul Europei. Printre ei, și Oksana, în vârstă de 30 de ani. A venit din Cernăuți cu fiica sa, de doi anișori, iar soţul a rămas acasă. Tot ce își dorește este să ajungă în Italia, la Milano, la sora ei.
„Am plecat de acasă cu o căruță, m-au dus niște prieteni, ulterior am mers pe jos cu copilul în brațe 17 km pană la graniță” spune o altă femeie.
Tot de la Siret, în cursul nopţii au plecat autocare şi spre Suceava, Iaşi şi Sibiu.
Natalia are 44 de ani și este medic. A ajuns în casa de oaspeți a unei asociații din Sibiu, împreună cu părinții ei vârstnici și cei 4 câini, pe care nu s-a îndurat să-i lase în urmă.
Refugiați din Cernăuți au fost găzduiți la o casă parohială din Brașov.
La numai 15 ani, Bogdan a fost nevoit să fugă din țara în care a crescut, împreună cu mama și cei doi frați ai săi. Restul familiei a rămas în Ucraina.
Bogdan Puiul: „În țară, că este foarte strașnic când mor copiii mici și familiile rămân fără tată, mamă, foarte greu”.
Refugiaţi ucrainieni sunt găzduiți şi la un centru de tineret din Sângeorz Băi, administrat de biserică.
Două surori, studente, au fost conduse până la graniță de tatăl lor, care apoi s-a întors la datorie.
Alexandra, 21 ani studentă medicina : „Părinţii noștri lucrează într-o centrală nucleară și nu au putut să plece”
După miezul nopții, la Mănăstirea Dumbrava din Alba a sosit un convoi din Vama Sighet, cu 30 de refugiați. Această familie a plecat de două zile din Kiev, cu destinație Germania. Băiatul, de 40 de ani, a rămas în Ucrania, pe front.
Student: „Dacă mai stăteam acolo cred că muream.”
Iulian Docea, gazdă: „Au așteptat în partea ucreaineană câte 7-8 ore, a trecut familia cu trei copii și au dat 2000 de euro la partea ucreineană ca să treacă, să nu mai stea ore în șir la coadă, acum când am plecat din vamă era coada de 6-7 km.”
Alex Mureșan: „Când le vezi fața, fețele sunt mâhniți, sunt supărați, chiar fețe cum am văzut azi nu am văzut și nici nu vreau să mai văd. Fata mi-a spus că tatăl ei merge mâine la război și speră să supraviețuiască”
Ucrainenii, tratați la spital dacă au nevoie de asistență medicală
La Spitalul Sf Spiridon din Iaşi, medicii tratează un cetățean ucrainean, adus în stare gravă. Are 70 de ani şi a fost luat cu ambulanţa dintr-un hotel, unde a înnoptat după ce a mers trei zile alături de familie, de la Kiev spre România.
Dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași: „A fost diagnosticat cu status post covid, pacientul având o bronşită obstructivă cronică, diagnosticată anterior. Starea lui a impus internarea. Există un acord, astfel încât toţi refugiaţii care vor avea nevoie de asistenţă medicală de urgenţă vor fi primiţi, iar dacă este nevoie vor fi internaţi.”
La Pediatrie, doi copii au fost aduși de părinți cu febră mare, după zeci de ore petrecute pe drum.
Dr. Tamara Roșu Solange, medic șef UPU Spitalul de Copii “Sf Maria”: „Au ajuns doi pacienţi din Ucraina. Unul în vârstă de 4 ani şi unul în vârstă de 9 luni. Cu dureri de gât, febră, vărsături, cu patologie frecventă a pacientului de vârstă pediatrică şi mică chiar.”
11 copii din Liov, veniți la Brașov pentru un campionat de fotbal înainte de izbucnirea războiului, rămân în țara noastră pe termen nedeterminat. Cazarea la hotel a fost prelungită cu bani din donații.
Copii: „Președintele cel rău să dispară de pe lumea asta! Glorie Ucrainei!”
Yuliia Hurska: „Oriunde mergem, când aud că suntem ucraineni, toți vor să ne ajute. Am primit ajutor financiar, mâncare, tot ce ne trebuie. Pur şi simplu, copiii n-au fost lăsaţi de plătească la magazin pentru ce au cumpărat, când oamenii din jur ne-au auzit limba şi au aflat că suntem din Ucraina.”
O tânără de 33 de ani, care a fugit din Kievul bombardat cu destinaţia Cehia, unde se află mama ei, a rămas în România să dea o mână de ajutor.
Lenuța Tovt – refugiată: „Cel mai mare șoc, plăcut, și surpriza, a fost căldura cu care ne-a întâlnit România. Când am văzut oamenii ăştia, cum nu dorm nopțile, și cum se străduie să ajute, și văd că sunt obosiți și, oricum, mai departe se străduiesc, am înțeles că nu pot să merg nicăieri, deoarece vreau să fiu aici. Dacă sunt de folos, vreau să ajut și eu.”
Rareș Năstase, corespondent PROTV: „Indiferent că este zi sau noapte, activitatea aici în punctul de trecere a frontierei este la fel de intensă, rămâne în continuare o mare problemă de coordonare intre autorităţi şi voluntari, pe durata nopţii este mare nevoie de translatori, pentru că sunt mai puţini decât ziua, partea pozitivă este că la corturile cu produse exista români de bine, voluntari care sunt prezenţi 24 de ore din 24, şi aici aproape de punctul de trecere a frontierei sunt mai multe corturi încălzite. De asemenea, la fel de important este faptul că sunt foarte mulţi romani binevoitori care vin în continuare aici cu maşini de transport, microbuze, autocare dar şi maşini mici, astfel încât refugiaţii să fie preluaţi către alte oraşe de aici din România. Şi la fel de important este faptul că foarte mulţi bătrâni sunt ajutați în condiţiile în care ei nu cunosc alte limbi străine, şi e foarte important rolul translatorilor”Sursa: StirilePROTV
