Acasă CoronaVirus Dr. Musta, avertisment despre COVID: „Putem ajunge la 3.000 de cazuri dacă...

Dr. Musta, avertisment despre COVID: „Putem ajunge la 3.000 de cazuri dacă nu se iau măsuri. Spitalele sunt aproape pline”

320
0

Medicul Virgil Musta, şeful secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Victor Babeş din Timişoara, a avertizat, miercuri, că numărul de paturi alocate bolnavilor de COVID sunt ocupate, iar sistemul medical a ajuns „la limită” din cauza numărului mare de persoane infectate cu noul coronavirus. De asemenea, medicul a afirmat că românii „nu vor mai avea unde să se interneze”, în condiţiile în care, marţi, numărul pacienţilor în stare gravă internaţi la Terapie Intensivă a depăşit 600.

RECLAMĂ

Într-un interviu acordat Libertatea, dr. Musta a precizat că sistemul medical din România a ajuns aproape de limită, în lupta cu noul coronavirus.

„În foarte multe dintre oraşele mari, numărul de paturi alocate pentru secţiile COVID sunt ocupate. De exemplu, la noi, în Spitalul Victor Babeş din Timişoara, Terapia Intensivă nu mai are locuri. Secţia de Boli Infecţioase are unul-două locuri pe care le fac libere în fiecare zi pentru a primi alţi pacienţi.

Spitalele care au intrat în spitale suport şi au secţii COVID sunt şi ele aproape pline. Am ajuns la limită. Paharul s-a umplut. Ce va veni de acum încolo, dacă nu vom fi foarte eficienţi în măsurile pe care le luăm, nu vor mai avea unde să se interneze”, a menţionat şeful secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Victor Babeş din Timişoara.

Dr. Musta: „Trebuie să facem triajul pacienţilor. Cei care au şanse de supravieţuire mai mari să fie primiţi”

Medicul avertizează că, în aceste condiţii, pacienţii cu forme severe şi care necesită oxigen nu vor mai avea unde să beneficieze de servicii medicale specializate.

„Pe o perioadă de timp supravieţuim pentru că secţiile de ATI sunt în legătură unele cu altele şi caută să găsească un loc pentru pacientul respectiv. Poate în alt judeţ limitrof se găseşte câte un loc. Această soluţie e pentru scurtă perioadă de timp, după care trebuie să facem triajul pacienţilor, cei care au şanse de supravieţuire mai mari să fie primiţi

Ceilalţi vor rămâne la domiciliu şi, din păcate, vor suferi consecinţele acestei boli care nu iartă”, a precizat dr. Virgil Musta, conform sursei citate.

„Riscul de contaminare e mult mai mare decât acum două-trei luni”

Şeful secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Victor Babeş din Timişoara îi sfătuieşte pe români să ia măsuri pentru a nu se îmbolnăvi cu noul coronavirus.

„Trebuie să fim foarte responsabili în această perioadă. Fiecare să aibă grijă de el. Există riscul că dacă nu respecţi cu stricteţe aceste reguli să te contaminezi. Foarte multă lume este bolnavă. Riscul de contaminare este mult mai mare decât acum două-trei luni, când o doar o parte din populaţie era bolnavă, ceea ce creează mari probleme.

Riscăm să ajungem în situaţia Italiei şi niciun sistem de sănătate, cât e el de bogat, nu a făcut faţă unui aflux mare de pacienţi – nici Italia, nici Franţa, nici Spania, SUA, care au sisteme bogate de sănătate şi sunt foarte bine organizate au fost copleşite şi pacienţii n-au mai avut unde să se interneze”, a avertizat medicul.

Dr. Musta a explicat că nicio ţară nu are locuri suficiente de Terapie Intensivă deoarece astfel de secţii sunt „consumatoare de foarte multe resurse, ceea ce într-o ţară care nu este foarte bogată este foarte greu să realizezi acest lucru”.

„Dificultate majoră e că nu poţi forma personal peste noapte. Un medic, un asistent de Terapie Intensivă se formează în ani de zile. Aici este problema majoră, a resurselor umane”, precizează dr. Musta.

De ce a crescut numărul de cazuri de COVID în România. „Putem ajunge la 3.000 de cazuri dacă nu se iau măsuri”

Medicul infecţionist susţine că numărul de persoane infectate cu noul coronavirus a crescut în România deoarece oamenii „s-au relaxat fără a respecta nişte reguli”

„Din păcate, nu am vrut să respectăm regulile. Au fost persoane care n-au crezut în existenţa virusului, care au bagatelizat şi au râs de această infecţie, au râs de cei care respectă regulile. Au fost grupuri de interese care au mobilizat oamenii să nu respecte regulile – aici este situaţia cea mai gravă.

Putem ajunge la 3.000 de cazuri dacă nu se iau măsuri”, a avertizat medicul timişorean. 

Sursa: romaniatv.net

RECLAMĂ
Articolul precedentElena Udrea: „Am dormit cu Alina Bica într-un pat de 80 de centimetri, ne spălam cu apă gheaţă, dar toate astea nu contau”
Articolul următorBILANŢ coronavirus 6 octombrie. RECORD de decese şi de pacienţi la ATI. Numărul cazurilor noi de COVID-19 a trecut iar de 2.000