Donald Trump continuă tirada asupra aliaților din NATO. „Relația specială” pe care a pus-o rapid la îndoială
TVF Oltenia 16 aprilie 2026 0
Președintele american continuă și criticile la adresa aliaților. Trump a pus sub semnul întrebării și „relația specială” dintre Marea Britanie și Statele Unite, pentru că, spune acesta, „când le-am cerut ajutorul nu au fost acolo”.
Este dezamăgit și de premierul italian Giorgia Meloni, care „nu este curajoasă” așa cum credea el.
Președintele Trump a repetat criticile la adresa Alianței Nord-Atlantice – NATO nu a fost acolo pentru noi și nu va fi acolo pentru noi în viitor! – a scris Trump pe rețeaua lui de comunicare, referindu-se la sprijinul aliaților în războiul cu Iranul.
Iar, într-un interviu telefonic pentru Sky News, a descris starea „tristă” a relației speciale cu Regatul Unit.
Mark Stone, jurnalist Sky News: Pe moment nu părea să știe la ce mă refer când îl întreb despre starea „relației speciale”. M-a întrebat cu cine. Cu Marea Britanie, am răspuns. „În relația asta, noi le-am cerut ajutor și ei nu ni l-au oferit”. Pare că lucrurile stau rău, i-am zis eu. El mi-a răspuns transmițând o amenințare: „Am avut o relație mai bună, dar din păcate nu mai este așa. Noi le-am oferit un acord comercial bun, mai bun decât eram nevoit, însă această înțelegere poate fi oricând modificată”.
Keir Starmer, premierul Marii Britanii: „Nu este războiul nostru. S-a exercitat multă presiune asupra mea pentru a adopta o altă direcție, iar acea presiune a inclus și ceea ce s-a întâmplat aseară (interviul). Nu îmi voi schimba părerea. Nu voi ceda. Nu este în interesul nostru național să ne alăturăm acestui război și nu vom face acest lucru. Știu unde mă situez”.
Același, Trump a vorbit însă cu admirație despre regele Charles, pe care-l va primi în vizită peste două săptămâni.
Mark Stone, jurnalist Sky News: „Regele este un gentleman adevărat”, mi-a spus președintele. „Un prieten de-al meu. O persoană fantastică. Este un bun prieten, un om extraordinar”. Am putut simți din tonul lui că este entuziasmat de această vizită.
Liderul de la Casa Albă a criticat-o și pe Giorgia Meloni, acuzând-o pe șefa guvernului italian că nu îi pasă dacă Iranul deține arme nucleare, dar ca și nu l-a sprijinit în cadrul NATO.
Este cu totul diferită față de cum o percepeam. Credeam că are curaj, dar m-am înșelat – a spus Trump într-un interviu pentru Corriere della Sera. Adăugând ca „Italia nu va mai fi niciodată aceeași țară”.
Premierul italian i-a răspuns cu diplomație.
Giorgia Meloni: „Statele Unite sunt unul dintre aliații noștri strategici și cei mai importanți. Dar atunci când ai prieteni și atunci când ai aliați, mai ales când sunt aliați strategici, trebuie să ai curajul să vorbești atunci când nu ești de acord. Asta fac eu în fiecare zi: când sunt de acord, spun că sunt de acord, iar când nu sunt de acord, spun că nu sunt de acord, pentru că eu cred că acest lucru este bun pentru Europa, Statele Unite și pentru Occident, în general”.
Meloni îl criticase anterior pe Trump pentru comentariile despre Papa Leon, calificându-le drept „inacceptabile”, ceea ce l-a determinat pe președintele american să spună: „Ea este cea inacceptabilă.”
Oricum Trump și-a continuat tirada la adresa Suveranului Pontif.
„Vă rog, să-I spună cineva papei Leon că Iranul a ucis cel puțin 42.000 de protestatari, absolut nevinovați și neînarmați, în ultimele două luni, și că este absolut inacceptabil ca Iranul să aibă arme nucleare” – a scris Trump pe rețeaua lui de comunicare.
Vicepreședintele JD Vance, care s-a convertit la catolicism la maturitate, i-a ținut isonul.
JD Vance: Cum poți spune că Dumnezeu nu este niciodată de partea celor care mânuiesc sabia? A fost Dumnezeu de partea americanilor care au eliberat Franța de naziști? A fost Dumnezeu de partea americanilor care au eliberat lagărele Holocaustului? Cred că e foarte important ca papa să fie atent când vorbește despre chestiuni legate de teologie. Tipule care țipi, am zis că îți voi da și ție un răspuns….
