Acasă Stiri Directorul medical al Ambulanţei Brăila, lăsat fără funcţie la scurt timp după...

Directorul medical al Ambulanţei Brăila, lăsat fără funcţie la scurt timp după ce a criticat neregulile din sistemul 112

513
0

Şefa Serviciului de Ambulanţă Brăila a admis că dr Florin Ştefan a fost sancţionat cu avertisment pentru afirmaţii sale „cu totul deplasate”, însă a respins acuzaţiile că înlocuirea din funcţie a acestuia ar avea vreo legătură, concursul pentru post fiind organizat înainte ca declaraţiile să fie făcute.

RECLAMĂ

Declaraţiile făcute de dr Florin Ştefan, directorul medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Brăila, care a criticat aspru neregulile din funcţionarea sistemului 112, nu au rămas fără urmări. Mai precis medicul „rebel” a fost sancţionat cu „avertisment” de către şeful instituţiei, pe motiv că a făcut declaraţii presei fără a avea acordul său.

„Am fost anunţată că în instituţie, în timpul programului, domnul director medical, doctorul Ştefan, făcea declaraţii de presă, fără să mă anunţe, fără să-mi ceară părerea, acordul, după cum ar fi trebuit. Afirmaţiile pe care le-a făcut în privinţa timpului de ajungere a informaţiei, a timpului de ajungere la caz, în general a echipajelor la caz sunt cu totul deplasate”, a declarat, pentru Obiectiv Vocea Brăilei, managerul SAJ Brăila, dr. Viorica Iuga.

Aceasta a precizat că medicul a şi fost sancţionat cu avertisment verbal pentru părerea exprimată în public şi care „nu reprezintă punctul de vedere al SAJ Brăila”.

Mai mult, dr Iuga a afirmat, fără a prezenta în acest sens vreun document, că timpul de reacţie al medicilor ambulanţieri, dar şi al dispecerilor STS, este mult mai scurt decât cel prezentat de dr Ştefan.

„La cazurile de urgenţă majoră ajungem în câteva minute, mai ales în cadrul oraşului, în maximum 8-10 minute, din momentul în care suntem alertaţi. Alerta în cazurile acestea se face imediat, adică în 30-45 de secunde după ce s-a primit telefonul se alertează echiajul. În niciun caz nu se întârzie alertarea lor şi nici nu se întârzie plecarea la caz, mai ales în cazul urgenţelor majore”, a spus managerul  SAJ Brăila.

„Eu mă delimitez şi ne delimităm cu totul de afirmaţiile domnului doctor. Eu nu agreez ieşiri din acestea, nu acuz nişte relaţii, ştiu eu… angajări. Luaţi-o ca pe o părere strict personală, nu este părerea instituţiei, ceea ce declarat dr. Ştefan. Toată povestea asta este cam răuvoitoare”, a adăugat dr. Viorica Iuga.

POSTUL DR ŞTEFAN, SCOS LA CONCURS

Interesant este că postul de directorul medical al SAJ Brăila a fost scos la concurs în urmă cu câteva săptămâni, concursul având loc pe 6 august, iar, surprinzător, actualul lui ocupant nu s-a înscris în competiţie. El a refuzat să comenteze în privinţa zvonurilor că i s-ar fi cerut să se dea deoparte pentru a face loc unui candidat „agreat”, care ar fi rudă cu şefa Ambulanţei.

De asemenea, conducerea instituţiei a respins speculaţiile cum că dr Ştefan este înlăturat tocmai pentru că este o persoană incomodă. Totuşi, surse din SAJ Brăila ne-au confirmat că între cei doi medici au existat în ultimii ani mai multe „ciocniri” şi că există indicii că organizarea concursului s-a făcut „cu dedicaţie”.
Un amănunt foarte interesat este că la Serviciul 112 de la Brăila (criticat de dr Ştefan în urmă cu câteva zile) figurează ca dispecer sora şefei de la Ambulanţă.

Declaraţia care a atras sancţionarea directorul medical de la Ambulanţă se referea la faptul că „dispecerii de la 112 întârzie cu mult trimiterea unui echipaj la apelant, chiar şi cu 6-8 minute, pe fondul unei interogări excesive”.

„Nu de puţine ori, ambulanţele au fost trimise la adrese greşite fiind puse, astfel, în pericol vieţilor bolnavilor”, mai afirmat dr Ştefan.

Sursa: adevarul
 

RECLAMĂ
Articolul precedentFlorin Salam a fost ameninţat cu moartea, la nunta la care nu a mai cântat, la Roşiori: „Fac 10 ani pentru tine!”
Articolul următorLuiza Melencu, fata pe care autorităţile s-au prefăcut că o caută, făcuse trei ani de şcoală în Italia. «…mami, aici nu prea-mi place, nu e la fel ca în România»