Acasă Stiri Detalii înfiorătoare despre eleva chinuită de satanişti şi filmată, în Giurgiu

Detalii înfiorătoare despre eleva chinuită de satanişti şi filmată, în Giurgiu

389
0

Detalii înfiorătoare ies la iveală în cazul elevei de 16 ani, din Giurgiu, care a fost chinuită, violată şi drogată de un grup de satanişti, într-o clădire abandonată.

RECLAMĂ

Chinurile prin care a trecut eleva s-au întâmplat în luna iulie 2019, însă totul a ieşit la iveală abia acum, după ce ancheta a fost preluată de procurorii DIICOT.

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Giurgiu, a fost încătuşat pe aeroportul Otopeni, pe 3 noiembrie 2019, în timp ce încerca să fugă din ţară.

Tânărul este liderul grupării de satanişti şi cel care a drogat-o, chinuit-o şi violat-o pe eleva de 16 ani din Giurgiu.

Mai mult, acesta a filmat scenele în care o viola pe fata de 16 ani, iar apoi a trimis clipul video mai multor prieteni, pe Facebook.

Elevă chinuită de un grup de satanişti, în Giurgiu

Eleva din Giurgiu a mers împreună cu cinci tineri, în cursul lunii iulie, într-o clădire abandonată, acolo unde a fost chinuită ore în şir de satanişti.

Procurorii DIICOT au aflat că fata a fost tăiată cu un ciob, iar tânărul de 25 de ani i-a băut sângele.

Apoi, eleva a fost drogată şi violată de liderul sataniştilor, în cadrul unui ritual în care au fost folosite lumânări, simboluri satanice şi o cruce de lemn ce a fost ruptă în două.

„În dimineața zilei următoare, victima minoră s-a trezit în acelaşi loc, pe o saltea carbonizată, fiind complet dezbrăcată, având înfipte în palma dreaptă cioburi de circa 2-3 cm şi acuzând dureri puternice în zona genitală şi de abdomen.

După aproximativ 8-9 zile de la acest eveniment, minorei i-a fost prezentat la liceu de către o colegă un fişier video în care aceasta s-a recunoscut, înregistrarea reprezentând momente în care întreţinea un raport sexual cu inculpatul”, au arătat procurorii DIICOT într-un comunicat.

Anchetatorii au descoperit, în clădirea abandonată în care eleva a fost batjocorită şi chinuită de satanişti, un desen reprezentând o hexagramă şi o cruce din lemn ce prezenta pe una din feţe modele sculptate cu motive populare.

„La îmbinarea celor două laturi ale crucii au fost identificate urme de carbonizare și ceară topită”, au mai precizat procurorii DIICOT.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentDenisa a dispărut fără urmă în Londra. Mama fetei e disperată, ultima dată i-a auzit vocea în urmă cu trei luni
Articolul următorAlertă în Calafat din cauza unui bărbat care ar fi încercat să răpească un copil