Acasă Stiri Declarația cumplită a tatălui din Șipote, după ce și-a găsit fiica moartă...

Declarația cumplită a tatălui din Șipote, după ce și-a găsit fiica moartă în pat. Fetița dormea în același pat cu părinții

6005
0

Declarația cumplită a tatălui din Șipote, după ce și a găsit fiica de 4 luni, moartă în pat. Acesta a făcut mărturisiri și a povestit cum s-a întâmplat tragedia. Fetița dormea în același pat cu tatăl și mama ei.

RECLAMĂ
  • Declarația cumplită a tatălui din Șipote, după ce și-a găsit fetița moartă în pat
  • În timpul tragediei, fetița dormea în același pat cu părinții.

Declarația cutremurătoare a tatălui din Șipote, după ce și-a găsit fiica moartă în pat. Bărbatul a mărturisit cum s-a întâmplat tragedia și cum a descoperit că bebelușul nu mai respiră.

Cazul fetiței a declanșat o situație agitată în întreaga localitate. Georgiana împlinise recent patru luni și abia fusese botezată, potrivit bzi.ro

Fetița dormea în același pat cu tatăl său, Cătălin Bostan și mama sa, Mihaela Daniliuc, era situată la mijloc, între cei doi părinți.

Micuța Georgiana a fost hrănită în timpul nopții, iar dimineață când s-au trezit părinții, aceasta nu mai respira.

Declarația cumplită a tatălui, după moartea suspectă a fetiței de 4 luni

Mama fetiței, Mihaela Daniliuc, a fost cea care a obervat că cea mică este rece, iar după câteva secunde și-a dat seama că nu respiră.

Tatăl copilei a sunat la numărul de urgență 112, însă medicii care au ajuns la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o readuce la viață pe fetiță.

„Ne-am trezit la 02:00, că fetița cealaltă ne-a cerut apă și s-a trezit și Mihaela, soția mea, și i-a dat să mănânce și fetei de patru luni! Ne-am culcat liniștiți înapoi, fetița mică între noi, că așa dormeam cu ea. Ne-am trezit dimineața pe la 6:30, cum ne trezim de obicei, să-i pregătim pe ceilalți de școală, și Mihaela mi-a zis că fata e rece. Am pus mâna pe ea și nu înțelegeam ce se întâmplă. Am întors-o, m-am uitat mai bine la ea și era vânătă la față și nu respira. În secunda doi am sunat la 112. A venit salvarea, au aplicat manevrele de resuscitare timp de 40 – 45 de minute, dar nu au mai avut ce să-i facă. Au declarat decesul și imediat toată curtea s-a umplut de poliție, jandarmi și criminaliști”, a declarat Cătălin Bostan, tatăl fetiței decedate.

Părinții sunt îndurerați, după moartea fetiței de 4 luni

Părinții Georgianei sunt îndurerați în urma acestei tragedii. Mama fetiței plânge și este în stare de șoc, iar frații mai mari ai micuței nu înțeleg situația și se uită uimiți la tot ce se întâmplă în jurul lor.

Familia se pregătește să aducă acasă trupul neînsuflețit al copilei și să o înmormânteze.

Vecinii au afirmat că părinții fetiței sunt consumatori de alcool, însă tatăl Georgianei a negat acest lucru.

„Suntem distruși de durere! Înainte să ne culcăm era atât de fericită, zâmbea, ne-am jucat cu ea. Nu știm ce s-a întâmplat, așteptăm și noi să vedem ce spun medicii. Nu eram băuți, așa cum au spus alții. Ne iubim foarte mult copiii! Cum am crescut patru, așa o creșteam și pe ea. Nu avem noi condițiile cele mai bune, dar mereu am fost uniți, iar copiii erau îngrijiți, nu le-a lipsit nimic. De dimineață plângem încontinuu, nu ne mai revenim. Au tras și clopotele pentru ea. Mama ei nu poate ieși din casă de supărare, plânge și se uită la pozele cu ea. Vrem să aflăm și noi adevărul”, a precizat Cătălin Bostan, tatăl fetiței de 4 luni găsită moartă.

Cătălin Bostan, tatăl micuței, a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare despre pierderea fetiței.

,,Scumpa lu’ tati azi s-a ridicat la ceruri, îngeraș mic, nu ai avut putere să rămâi alături de noi, de familia ta, ai lăsat atâta durere în sufletele noastre, te iubesc până voi fi alături de tine”, este mesajul postat de Cătălin Bostan.

Părinții fetiței de 4 luni gasită moartă în pat, riscă să rămână și fără ceilalți copii

Părinții fetiței riscă să rămână și fără ceilalți patru copii, familia fiind în atenția autorităților încă din anul 2019, din cauza condițiilor de trai.

În urma incidentului petrecut în familie, ceilalți minori care au rămas acasă vor fi supuși unor teste pshiologice și în funcție de rezultate se va stabili dacă este nevoie de impunerea unor măsuri de protecție.

,,Deocamdată nu avem un rezultat, să știm exact ce s-a întâmplat cu fetița. Această familie este în monitorizare din 2019. Principalul lor venit este alocația copiilor și alocația de susținere. Ei trăiesc în relație de concubinaj, toți copiii sunt recunoscuți de tată, nu provin din alte relații. Tatăl cred că are 33 de ani, iar mama – 28 de ani. Vârstele celorlalți patru copii sunt cuprinse între 3, 8, 9 și 10 ani și fetița mică avea 4 luni. ”, a spus Cătălina Moșneguțu, asistent social comuna Șipote.

Cătălina Mosneguțu a mai precizat că familia este de mult timp în atenția autorităților, dar copii nu au fost luați de lângă părinți pentru că aceștia erau foarte atașați de ei.

SURSA:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/declaratia-cumplita-a-tatalui-din-sipote-dupa-ce-sia-gasit-fiica-moarta-in-pat-fetita-dormea-in-acelasi-pat-cu-parintii-261961.html?fbclid=IwAR32E54mBdE0VHOJ3saZTYkuuKG9rxshYGEo96xr6HhCnCy7Ng9FDbf6lrs

RECLAMĂ
Articolul precedentAnamaria Prodan face orice pentru a-şi salva căsnicia! Gestul la care a recurs în plin scandal de divort. Întâlnire de taină cu „chirurgului sufletelor”
Articolul următorUn tânăr de 24 de ani a murit în timp ce fugea după un hoț, în Constanța