Acasă Stiri Cum au dezvoltat celebrii lideri interlopi Fane Căpățână și Sandu Geamănu cea...

Cum au dezvoltat celebrii lideri interlopi Fane Căpățână și Sandu Geamănu cea mai populară înșelăciune din România! Este incredibil ce erau în stare să facă

500
0

Arestat preventiv la scurt timp după ce fusese eliberat din penitenciar, liderul interlop Fane Căpâțână este considerat drept „dezvoltatorul” uneia dintre cele mai vechi și mai cunoscute metode de înșelăciune. Acesta ar fi câștigat sume importante de bani încă dinainte de Revoluție, când ajutat de Sandu Geamănu, fura butelii îmbrăcat în uniformă de milițian.Ștefan Dinu, zis Fane Căpățână, ar fi reușit să se impună în lumea interlopă încă dinainte de Revoluție. Surse apropiate acestuia au dezvăluit, pentru Spynews, că bărbatul, pe atunci foarte tânăr, era văzut, în dese rânduri, împreună cu Sandu Geamănu, un infractor călit în cruntele școli de corecție din vremea comunismului. La acea vreme, Fane Căpățână ar fi dezvoltat așa numita metodă „maradona”, în sensul în că, sub pretextul că ar fi polițist, percheziționa cetățeni străini și le scotea portofelele, chipurile pentru a le verifica actele.

RECLAMĂ

În acest context, le fura o parte din bani, niciodată pe toți, pentru ca victimele să nu se prindă imediat. Bărbatul ar fi rafinat tehnica până la nivelul la care și-a făcut rost inclusiv de o uniformă de milițian, pe care ar fi folosit-o ca să oprească mașini, în zone mai puțin circulate, mai ales că, în perioada respectivă, traficul rutier era unul rarefiat. În acest sens, a rămas în folclorul lumii interlope bucureștene modul în care Ștefan Dinu ajunsese să fure butelii, la mare căutare înainte de Revoluție. Sursele citate au precizat că Ștefan Dinu observase, în zona Tunari, pe atunci în ceea ce se numea Sectorul Agricol Ilfov, un copac care avea crăcile întinse până deasupra șoselei.

Căpățână fura butelii cu Sandu Geamănu

Acolo, îmbrăcat în milițian, acesta făcea semn șoferilor care conduceau camioane cu butelii să tragă pe dreapta. În timp ce acesta se prefăcea că verifică documentele de transport, Sandu Gaemănu și încă un bărbat, care așteptau ascunși în frunziș, agățau cu niște căngi câte o butelie din remorca camionului, iar șoferul pleca fără să-și dea seama, mulțumit în sinea lui că milițianul fioros care îl oprise, tocmai îl lăsase să plece fără să-i dea vreo amendă. După Revoluție, Fane Căpâțână a intrat la închisoare după ce l-a înjunghiat pe fostul fotbalist dinamovist Laurențiu Lică. După liberare, a ajuns din nou în spatele gratiilor după ce a comis mai multe infracțiuni de „maradona”. Eliberat în vară, acesta a revenit în arest zilele trecute după ce, tot prin metoda inventată de el, a jefuit un cetățean străin cu 2.500 de lei.

sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/cum-au-dezvoltat-celebrii-lideri-interlopi-fane-capatana-si-sandu-geamanu-cea-mai-populara-inselaciune-din-romania-este-incredibil-ce-erau-in-stare-sa-faca-295970.html

RECLAMĂ
Articolul precedentJovan Markovic își pune în cap suporterii Universității Craiova: „Trebuie să dăm zece goluri ca ei să fie mulțumiți”
Articolul următorGeorgiana Lobonț, fotografie emoționantă cu familia sa, de aniversarea fiului. Câți ani a împlinit Eduard