Crin Antonescu a declarat, vineri, că nu exisă un plan privind suspendarea preşedintelui, pentru că nu ne aflăm în faţa unei încălcări a Constituţiei, el menţionând însă că dacă şeful statului ar refuza un premier de la USL după câştigarea alegerilor, atunci suspendarea se declanşează imediat.
Întrebat cum comentează afirmaţii recente ale liderului PC Dan Voiculescu privind necesitatea suspendării preşedintelui, Antonescu a răspuns că şi el consideră că ar fi bună suspendarea, dar într-un stat de drept regulile trebuie respectate, adică preşedintele trebuie suspendat doar când încalcă Legea fundamentală.
Preşedintele PNL a spus la RTV că nu există un plan de suspendare a preşedintelui Băsescu, nici înainte şi nici după alegeri.
El a ţinut să sublinieze că nu există acest plan pentru că nu ne aflăm în faţa unei încălcări a Constituţiei de către preşedintele Băsescu.
sursa: mediafax