Acasă Stiri Credite garantate de stat pentru nunți și botezuri. ”Tinerii trebuie ajutaţi să-şi...

Credite garantate de stat pentru nunți și botezuri. ”Tinerii trebuie ajutaţi să-şi întemeieze o familie”. Câți bani se pot lua și care sunt condițiile – – –

234
0

Tinerii aflați la început de drum vor putea lua credite de maxim 75.000 de lei garantate de stat pentru organizarea nunții sau a botezului, ori pentru cheltuielile de educație ale copilului sau o mașină încăpătoare de familie.  

RECLAMĂ

Guvernul va lansa în curând programul Family Start, prin care tinerele familii pot lua credite garantate de stat pentru a face nunta sau botezul ori pentru educația copilului sau o mașină de familie, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.

”Sprijinim familiile la început de drum prin credite garantate de către stat pentru organizarea nunţii, a unui botez sau pentru achiziţia unei maşini de familie. În scurt timp, programul Family Start va fi aprobat în şedinţă de Guvern”, precizează Ciucă.

Potrivit ministrului Familiei, Gabriela Firea, valoarea maximă a creditului garantat de stat pentru nuntă sau botez va fi de 75.000 de lei.

Conform documentul propus de guvern, creditul este garantat 80% de stat, banii fiind destinaţi persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani care îşi întemeiază o familie şi au venituri nete de până la 7.500 de lei pe lună.

Guvernul va lansa și Programul Student Invest

”Tinerii trebuie ajutaţi să-şi întemeieze o familie. Acesta va fi scopul ajutorului prin programul Family Start. Le vom da posibilitatea tinerilor să obţină mai uşor un credit pentru a-şi organiza nunta, pentru a acoperi cheltuielile cu educaţia copiilor sau pentru a cumpăra maşini de familie, cu 7 locuri. Creditul maxim garantat de stat va fi de 75.000 de lei”, a declarat Gabriela Firea, potrivit News.

De asemenea, Guvernul va lansa și Programul Student Invest, care va veni în sprijinul tinerilor înscrişi la facultate în România.Vor putea accesa credite prin care să-şi cumpere cărţi, să-şi achite taxe de studii sau să-şi plătească o chirie pe perioada studiilor. 50.000 de lei este valoarea creditului care poate fi obţinut de un tânăr student.

Sursa: StirilePROTV

RECLAMĂ
Articolul precedentCâțiva parlamentari au băut vin în Senat, la 10 dimineața: ”Suntem în primul rând oameni”
Articolul următorAnda Adam, prima reacție, după ce a fost evacuată din locuința din Bragadiru: „Am vorbit cu avocatul meu”