Acasă STIRI SPORTIVE Constantin Gâlcă nu și-a menajat jucătorii după remiza cu ”U” Cluj

Constantin Gâlcă nu și-a menajat jucătorii după remiza cu ”U” Cluj

175
0

Universitatea Craiova și Universitatea Cluj au remizat, scor 1-1, în etapa a 10-a din SuperLiga României.

RECLAMĂ

”Șepcile roșii” au deschis scorul prin Mamadou Thiam în minutul 39, iar gazdele au intrat cu avantaj la cabine. Ulterior, Oshima a reușit să egaleze, iar partida s-a terminat într-o remiză.

Constantin Gâlcă: ”În prima repriză nu prea am existat”

Oltenii veneau după trei meciuri consecutive în care n-au reușit să câștige, motiv pentru care voiau să-și ia revanșa față de fani în partida de pe Cluj Arena.

Acest lucru nu s-a întâmplat, iar trupa din Bănie chiar a făcut o primă repriză slabă. Gâlcă s-a arătat deranjat de modul în care a decurs jocul și nu s-a ferit să o spună la flash-interviu.

”Am spus înainte că-mi doream să luăm cele trei puncte, băieții au fost montați toată săptămâna. În prima repriză nu prea am existat.

În a doua repriză am avut ceva ocazii, am avut și șansă la gol, dar nu e de ajuns cu 45 de minute. Am greșit foarte mult. Când pierzi mingea așa ușor, e normal să fac schimbări. Cei care au intrat au făcut-o bine.

Unii abia și-au revenit, forma jucătorilor oscilează destul de mult. Baiaram a jucat bine meciul trecut, acum puțin mai slăbuț. E greu să alegi un cel mai bun prim 11. Sperăm să fim cât mai buni și să câștigăm puncte.

Nu este ciudat că ‘U’ Cluj e lider. Dacă au luat puncte, au luat pe meritul lor. Au omogenitate în echipă”, a declarat Constantin Gâlcă.

În urma acestui rezultat, Universitatea Cluj a acumulat 22 de puncte și a rămas pe primul loc, la 5 lungimi distanță de Oțelul, care are un meci mai puțin. De partea cealaltă, Universitatea Craiova are 16 puncte și este pe poziția a patra.

sursa:https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/constantin-galca-nu-si-a-menajat-jucatorii-dupa-remiza-cu-u-cluj-3183463

RECLAMĂ
Articolul precedentIoan Ovidiu Sabău, laude la adresa unui fotbalist al Craiovei: „E bun pe combinații, finalizează foarte bine”
Articolul următorNicușor Bancu a vorbit după remiza cu liderul U Cluj: „Nu sunt mulțumit de rezultat, trebuie să ne revenim”