Acasă Stiri Cel mai periculos violator în serie din România, la un pas de...

Cel mai periculos violator în serie din România, la un pas de libertate, după nici doi ani de pușcărie / Decizie uluitoare a judecătorilor!

391
0

Considerat cel mai periculos violator în serie din țară, Iulian Fentzel este cu un pas afară din pușcărie după ce a solicitat, în instanță, întreruperea pedepsei de 18 ani de detenție. Prădătorul sexual a primit o decizie favorabilă, cu toate că, până acum, nu a executat nici doi ani de pedeapsă.

RECLAMĂ
  • Iulian Fentzel este acuzat de comiterea a numai puțin de cinci violuri
  • Deținutul a primit 18 ani de pușcărie după ce a violat două femei în aceeași zi
  • Violatorul va fi supus uneo expertize medico-legale pentru a se stabili dacă este bolnav în stadiu terminal

Un veteran al pușcăriilor românești, Iulian Fentzel, zis și „Frențer” a primit, recent, o pedeapsă record, de 18 ani de închisoare. Cu doi ani în urmă, după abia fusese eliberat după ce executase o pedeapsă pentru viol, acesta a revenit în spatele gratiilor pentru alte două violuri, comise chiar în aceeași zi, situație nemaiîntâlnită în practica judiciară românească. La data respectivă, acesta a violat o femeie care s-a adresat, imediat, Secției 5. În timp ce îl căutau pe suspect, anchetatorii l-au prins, în flagrant, în timp ce siluia o a doua femeie. Cele două violuri se adăugau unei serii de alte trei, astfel că individul a acumulat numai puțin de cinci violuri, la care se adaugă și alte fapte penale, comise în tinerețe.

Pentru că, din viol în viol, Fentzel și-a trăit aproape toată viața în penitenciar, acesta a învățat Codul Penal și a devenit un fel de consultant al deținuților. În același timp, pușcăriașul face și pentru sine o mulțime de intervenții în instanță. Cea mai recentă dintre ele este o cerere adresată Judecătoriei Sectorului 5, de întrerupere a pedepsei pe care momentan o execută la Penitenciarul Rahova. Acesta amenționat că suferă de o boală foarte gravă, aflată în stadiu avansat, care nu poate fi tratată în mediul penitenciar.

Violatorul va fi supus unei expertize medico-legale
Instanța i-a admis solicitatarea, dar a dispus, înainte, o expertiză medico-legală. „Încuviinţează proba solicitată de către petentul Fentzel Iulian. Dispune efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă petentul suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua A.N.P. şi face imposibilă executarea imediată a pedepsei şi dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii. În ipoteza în care se stabileşte că petentul suferă de o boală în stadiu terminal, să se precizeze dacă starea de sănătate a acestuia (respectiv dificultatea şi complexitatea tratamentului) este compatibilă cu starea de detenţie (inclusiv cu condiţiile de transfer la spitale). Emite adresă către Penitenciarul Rahova în sensul prezentării petentului la I.N.M.L. la termenul ce urmează a fi stabilit de către comisie, în vederea expertizării”, se arată în hotărârea magistraților. sursa: https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/cel-mai-periculos-violator-in-serie-din-romania-la-un-pas-de-libertate-dupa-nici-doi-ani-de-puscarie-decizie-uluitoare-a-judecatorilor-246379.html

RECLAMĂ
Articolul precedentUn pahar de vin în fiecare seară – răsfăț și sănătate
Articolul următorAdela Popescu și-a ”riscat” viața în vacanța din Maldive! Laura Cosoi a povestit totul: ”S-a aruncat în valuri”