Acasă Stiri Benone Sinulescu, în lacrimi la 60 de ani de carieră: „Numai Dumnezeu...

Benone Sinulescu, în lacrimi la 60 de ani de carieră: „Numai Dumnezeu ştie când să-ţi pună frână!”

602
0

A împlinit de curând 79 de ani, iar zilele trecute, la Arad, a aniversat 60 de ani de carieră printr-un concert senzaţional, pe care l-a susţinut la Arad. Momentele emoţionante pe care le-a trăit pe scenă l-au copleşit, iar într-un interviu pentru „Ziarul Ring”, a declarat că nu va organiza niciun spectacol de retragere.

RECLAMĂ

„În concert am cântat toate genurile și am ajuns chiar și la două piese rock. Am făcut o încercare să văd dacă sunt penibil cântând rock și a fost foarte bine primit. Când mă voi simți penibil pe scenă, mă voi retrage. Probabil am fost mai ambițios, mereu m-am reinventat și mi-am făcut astfel un repertoriu foarte diversificat. Dacă mă ține Dumnezeu sănătos, aș vrea să imprim toate șlagărele mele alături de o orchestră simfonică. Poate într-o zi, nu prea târziu, voi face și asta. Cânt din 1956, când am fost angajat la Ansamblul „Ciocârlia” și când am realizat primele înregistrări la radio. Nu voi face ca alți colegi concerte de retragere, pentru că doar Dumnezeu știe când să-ți pună frână. (râde) Așa că nu știu când va fi ultimul meu concert. Când s-o termina ața de pe mosorel, e cu totul altceva… dar încă sper să nu se termine”, a mai spus interpretul.

De asemenea, el a mărturisit că a fost impresionat total de modul în care a fost primit la Arad:  „Am sărbătorit în spectacol, publicul s-a ridicat în picioare și mi-a cântat «La mulți ani!». Mi-au dat lacrimile atunci, că pe măsură ce avansezi spre senectute, devii mai sensibil”, a declarat Benone Sinulescu pentru „ring”.

Benone Sinulescu  este un interpret român de muzică populară din comuna Siriu, județul Buzău. De-a lungul carierei sale, a colaborat cu diverși interpreți de muzică populară printre care Irina Loghin. După 1989, a abordat și stilul etno-dance și colaborat în acest sens cu formația Ro-Mania. sursa: spynews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentCe i-au făcut unui om al străzii cămătarii care l-au terorizat pe Adi Minune! Nimeni nu i-a mai văzut într-o asemenea ipostază!
Articolul următorRăutatea Zăvorancei i-a pus capac! Adela Popescu a fost la un pas să rateze celebritatea din cauza ei!