Atacantul iordanian al echipei CS Universitatea Craiova, Thaer Bawab, a afirmat că nu este o „nimereală” seria de 19 meciuri consecutive fără înfrângere şi a precizat că, în aceste condiţii, este normal ca adversarilor să le fie teamă de formaţia olteană.
Autor al primului gol în victoria cu scorul de 3-0 din meciul cu U Cluj, Bawab susţine că nu îl interesează să marcheze, ci doar ca echipa să câştige.
„Este o victorie importantă, prima pe «Extensiv». Am jucat foarte bine, şi 11 la 11 am fi câştigat. Nuno Rocha a văzut că l-am depăşit la goluri şi a marcat de două ori. Marchez eu, marchează el, nu e nicio problemă. Important este ca echipa să rămână unită şi să câştige. Vrem cât mai sus şi pentru asta trebuie să obţinem victorii după victorii. Am ajuns la 19 (n.r. – meciuri fără înfrângere) şi e evident şi clar pentru oricine că nu este nimereală. E normal ca adversarii să se teamă de Universitatea Craiova”, a spus Bawab, conform site-ului oficial al grupării oltene.
Formaţia CS Universitatea Craiova a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Universitatea Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a XXV-a a Ligii I. sursa: prosport.ro