Acasă Stiri Autospecială ISU Buzău, în misiune, implicată într-un accident de circulaţie

Autospecială ISU Buzău, în misiune, implicată într-un accident de circulaţie

302
0

Un grav accident de circulaţie s-a produs, vineri seara, în municipiul Buzău, o autospecială ISU Buzău, aflată în misiune, ciocnindu-se de un autoturism condus de o şoferiţă de 57 de ani.

RECLAMĂ

Autospeciala ISU Buzău ar fi trebuit să intervină la un alt accident de circulaţie, dar a pătruns pe culoarea roşie a semaforului într-o intersecţie şi s-a ciocnit de autoturismul amintit.

Deşi autospeciala avea semnalele luminoase şi acustice pornite, şoferiţa nu a acordat prioritate.

Femeia a fost rănită şi a primit îngrijiri medicale din partea unui echipaj medical care se deplasa, de asemenea, către accidentul de circulaţie la care ar fi trebuit să ajungă şi autospeciala ISU.

Autospeciala a fost avariată serios şi va fi scoasă pentru o perioadă lungă din circuit. De altfel, pentru recuperarea acesteia a fost nevoie ca la faţa locului să fie deplasată o altă autospecială.

Poliţiştii au deschis dosar penal urmând să stabilească exact circumstanţele în care s-a produs accidentul.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentȘASE artiști care se comportă ORIBIL cu fanii
Articolul următorMaşină în flăcări la Cluj. Şoferul, găsit inconştient în apropiere