Acasă Stiri Autorităţi în alertă, după ce teama de gripă a umplut spitalele din...

Autorităţi în alertă, după ce teama de gripă a umplut spitalele din România

263
0

Frica de gripă umple până la refuz camerele de gardă ale spitalelor! Mii de români îşi duc copiii la Urgenţă pentru teste, iar mulţi dintre ei primesc şi confirmarea de care se tem. Ca să facă faţă numărului mare de cazuri au fost chemaţi medici de acasă. Autorităţile au un mesaj dur pentru oameni cărora le cer să stea acasă pentru a preveni răspândirea virusului. Vaccinul este singurul care ne poate proteja, dar nu se mai găseşte în farmacii.

RECLAMĂ

La prânz, Camera de Gardă de la Institutul pentru Sănătatea Mamei şi Copilului era plină până la refuz. Zeci de părinţi şi-au luat copiii de la şcoală sau grădiniţă şi i-au adus direct la spital. Cu măşti pe faţă, au aşteptat chiar şi câteva ore până să fie testaţi: „O să luăm uşurel, te gâdilă un pic. 1, perfect! Luăm şi din partea cealaltă„.

Această fetiţă a început să se simtă rău dintr-o dată: o doare capul, are febră şi frisoane: „Ştim în Bucureşti că s-au închis mai multe instituţii şcolare şi ne-am speriat. Nefăcând vaccinul antigripal, da, ne-am speriat„. 

Testul rapid a arătat că fetiţa are gripă de tip A. Şi nu este un caz izolat, au fost cu zecile numai în acest spital: „4 teste de gripă poztive, toate sunt pe virus gripal A. Făcute în ultimele minute. În ultimele minute, da„.

Medicii spun că în acest an e o modă a testelor de gripă şi le cer oamenilor să rămână acasă şi să consulte medicul de familie pentru a preveni răspândirea virsului

Adrian Streinu Cercel, manager Institutul Matei Balş: Acum, moda asta că facem teste de dimineața, pânz și seara și bombardând Camerele de Gardă cu sute de pacienți este o aiureală. Nu facem decât să mutăm virusul de colo-colo. Aseară, la ora 20.00, erau 50 de copii trimiși de la spitale din București pentru test de gripă. O aiureală. 80 la sută dintre ele sunt pozitive real și 20% sunt fals negative. Ca atare, dacă aveți un test fals negativ ce o să spuneți că nu aveți gripă când aveți și nu vă tratați? Eu cred că e cazul să ne băgăm mințile în cap și să ne vedem de treburile noastre 

Oamenii se apără spunând că „am zis că decât să îl iau eu de la farmacie, să-l fac acasă, mai bine să vin să am confirmare de la un profesionist. Copilul e la grădiniţă. Nu mai au decât doi bolnavi în clasă, restul sunt acasă„.

Debutul bolii este brusc cu dureri de muşchi şi articulaţii, dureri de cap, temperatură ridicată şi o stare generală proastă. La primele simptome, copiii nu mai trebuie duşi la creşă, grădiniţă sau şcoală. 

Mihai Craiu, medic pediatru INSMC: În primul rând, să-şi sune medicul de familie, deci să nu administreze nicio medicaţie fără sfat medical. Al doilea, să măsoare temperatura. Dacă există valoare mare, adică 39 sau mai mult există risc de convulsii febrile şi trebuie să vină la medic şi al treilea, să bea suficient de multe lichide 

Camerele de Gardă sunt pline în toată ţara. La Cluj, de exemplu, cazurile confirmate ajung la Spitalul de Boli Infecţioase. Ca să facă faţă numărului mare de pacienţi, a fost suplimentat numarul liniilor de gardă: „Să ne facă testul de gripă, să eliminăm din discuţie şi partea asta„.

Din cauza gripei, cursurile au fost suspendate în mai multe şcoli şi grădiniţe. De exemplu, Grădiniţa 68 din Capitală a fost închisă până luni, iar sălile de clasă vor fi igienizate. 
Autorităţile din Sănătate şi Educaţie iau măsuri ca să limiteze răspândirea virusului. În fiecare dimineaţă, medicii şi asistenţi din şcoli vor face triajul copiilor. Acolo unde nu există doctor, autorităţile pot încheia un contract part-time cu un medic de familie care să evalueze elevii. În cel mai rău caz, tot profesoriii vor controla copiii. 

Amalia Şerban, director Ministerul Sănătăţii: Profesorii ar trebui să vadă dacă la primele ore copiii manifestă simptome de gripă sau alte afecțiuni și ar trebui să cheme părinții pentru a-și lua copiii acasă. Înțeleg că sunt nelămuriri. Profesorii nu se simt foarte confortabil de a lua ei acestă decizie

Vaccinul e singurul care ne poate proteja de gripă, însă în farmacii nu se mai găseşte, iar în cabinetele medicilor de familie mai sunt disponibile în jur de 70 de mii de doze. 

Masca nu ne ajută prea mult dacă suntem sănătoşi, spun medicii. Ar trebui folosită mai degrabă de cei care sunt bolnavi. Însă ţineţi cont de regulile de igienă personală. Spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun, iar dacă sunteţi într-un loc public, folosiţi gel antibacterian după ce atingeţi orice suprafaţă.

Până săptămâna trecută au confirmate 165 de cazuri de gripă. O nouă statistiscă va fi publicată mâine. Anul trecut, autorităţuile au declarat epidemie de gripă la finalul lunii ianruarie. 199 de oameni au fost răpuşi de boală. 

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentO femeie din Timiş a murit, după ce 4 maşini au trecut peste ea
Articolul următorBărbat de 53 de ani, din Bucureşti, arestat după ce a şantajat o minoră pentru a o batjocori