Acasă STIRI SPORTIVE Așa a dat U. Craiova marea lovitură! Cum au reușit oltenii să...

Așa a dat U. Craiova marea lovitură! Cum au reușit oltenii să facă transferul cel mai scump din istoria clubului

348
0

Universitatea Craiova a dat lovitura prin transferul lui Alexandru Cicâldău în Turcia, la Galatasaray. Practic, oltenii au făcut cel mai scump transfer din istoria clubului, pentru că pentru mijlocaş s-au plătit 6.5 milioane de euro, dar şi 20% dintr-un viitor transfer.

RECLAMĂ

Recent, Giovanni Becali a explicat cum s-a făcut mutarea, cum a jucat patronul Mihai Rotaru, care iniţial a cerut 10 milioane de euro pentru Cicâldău. După negocieri intense, părţile au ajuns la acord pentru cifrele amintite.

În primă fază, Galata l-a vrut pe Nicolae Stanciu.

«Dacă nu-l luăm pe Stanciu, ce jucător putem lua cu tine?», m-au întrebat cei de la Galata. «Am un jucător care nu ştiu dacă e Stanciu, dar cred că box-to-box e mai bun decât Stanciu. E Cicâldău!», le-am zis.

Bummm! Asta poate te va surprinde. Îl ştiau, îl urmăreau! Terim a spus DA în secunda doi. Mi-a zis în primul rând că garanţia transferului e faptul că e reprezentat de mine, apoi că scouterul principal al lui Terim, Emre îl cheamă, prieten bun cu el, i-l propusese deja. Emre e un caz special! Este în scaun cu rotile de mulţi ani, de când îi dădeau Hagi şi Popescu autografe la Istanbul. Iar Emre i-a vorbit extraordinar lui Terim despre Cicâldău.

Am avut ceva dureri de cap, pentru că este greu de negociat cu Rotaru. Până ajungi cu el la un numitor comun durează, dar după ce ai bătut palma este om de cuvânt sută la sută şi respectă înţelegerea.

Păi, Rotaru a plecat de la 10 milioane de euro, Galata propunea 5 şi în final s-a ajuns la 6,5 milioane de euro cu 20 la sută dintr-un transfer ulterior. Acum să vedem până unde merge Galata în Europa, pentru că au prime şi Craiova cu Cicâldău, şi Steaua cu Moruţan”, a spus Giovanni Becali, potrivit Fanatik.De la transferul la Galata, Cicâldău a prins 19 meciuri, a marcat de patru ori şi a oferi o pasă decisivă.

RECLAMĂ
Articolul precedentDetaliile intime au ieșit la iveală! Ce discuții erotice aveau Irina, iubita lui Dragnea, și amantul ei: „Trec pe la tine să…”
Articolul următorCine este Luminița Becali, soția latifundiarului Gigi Becali! Cei doi ascund un MARE SECRET pe care puțini români l-ar accepta în familia lor