Acasă Stiri APEL DISPERAT! UN SUCEVEAN CU HANDICAP, RĂMAS FĂRĂ HRANĂ ȘI APĂ, ÎI...

APEL DISPERAT! UN SUCEVEAN CU HANDICAP, RĂMAS FĂRĂ HRANĂ ȘI APĂ, ÎI CERE LUI KLAUS IOHANNIS SĂ-L EUTANASIEZE

374
0

Apel disperat! Un sucevean cu handicap, rămas fără hrană și apă, îi cere lui Klaus Iohannis să-l eutanasieze. 

RECLAMĂ

Valeriu P. (47 de ani) locuiește în comuna Horodnic de Jos și este o persoană bolnavă încadrată în gradul II de handicap, fără capacitate de muncă, fără venituri.

Pe 24 martie, bărbatul a făcut o cerere la Primăria comunei Horodnic de Jos prin care a solicitat ca, pe perioada stării de urgență, să poată beneficia de un sprijin ce constă în alimente, detergenți și alte bunuri de necesitate, conform ziardesuceava.ro.

Bărbatul a făcut o solicitare pe care a transmis-o și Prefecturii Suceava, la care a atașat și o scrisoare pentru Klaus Iohannis, în care îi cere să fie eutanasiat.

„Stimate domnule președinte,

Subsemnatul, P. Valeriu G., prin prezenta arăt că formulez cerere de eutanasiere pentru următoarele considerente:

În contextul actual, la data de 24.03.2020 m-am adresat UATC Horodnic de Jos cu o cerere prin care solicitam ca, pe perioada stării de urgență, să pot beneficia de un sprijin ce constă în alimente, detergenți și alte bunuri de necesitate. Prin cererea adresată autorității publice locale arătam că sunt o persoană bolnavă încadrată în gradul II de handicap, fără capacitate de muncă, fără venituri și fără bunuri generatoare de venituri. Prin răspunsul nr. 1530/R/27.03.2020 parvenit la 30.03.2020, Primăria comunei Horodnic de Jos îmi arată că cererea mea este ca și rezolvată, respectiv nu vrem să te ajutăm.

Arăt faptul că în anul 2017 – 2018 am deținut o suprafață de teren situată în intravilanul comunei Horodnic de Jos, suprafață de teren ce o dețineam în devălmășie cu soția mea P. Mariana, însă, primarul localității Horodnic de Jos, onorabilul Onică Petrică, în baza unei ordonanțe președințiale – sentință cu un caracter provizoriu fără a fi soluționat fondul dosarului unde se pune în discuție existența/inexistența dreptului – a reușit a crea un drum și, ulterior prin executare silită, am fost nevoit a vinde terenul și a depune banii în contul executorului judecătoresc în beneficiul UATC Horodnic de Jos.

Din momentul în care am fost nevoit a vinde bucata de pământ care-mi asigura subzistența, am apelat la fel de fel de persoane, unele din bunătate și altele cu titlu de împrumut, mi-au pus la dispoziție alimente, detergenți și alte lucruri necesare traiului zilnic. La momentul de față, dată fiind instituirea stării de urgență prin decret nr. 195/16.03.2020 și a Ordonanțelor militare 1 – 6 din 2020, arăt că nu mai are cine să mă ajute.

Prin decretul prezidențial și prin ordonanțele militare s-au restrâns libera circulație; dreptul la viață intimă, familială și privată; inviolabilitatea domiciliului; dreptul la învățătură; libertatea întrunirilor; dreptul la proprietate privată; dreptul la grevă; libertatea economică.

De mai arătat că prin Ordonanța Militară nr.6/2020 s-a instituit starea de urgență la nivelul municipiului Suceava și altor 8 comune limitrofe. De asemenea, în art. 2 din actul menționat, se arată că celelalte unități administrative din jurul localităților carantinate constituie zonă de protecție. Astfel că UATC Horodnic de Jos a devenit zonă de protecție.

De asemenea, art. 9 din Ordonanța Militară din 30.03.2020 stabilește obligația autorităților locale de a sprijini cetățenii săi.

Domnule președinte, până la instituirea stării de urgență la nivelul județului Suceava, statul era obligat a oferi sprijin cetățenilor săi. Dar, la nivel local, se pare că primarul nu voiește a mă ajuta.

Dată fiind această situație și având în vedere că măsurile instituite de statul român prin restrângerea unor drepturi, acestea sunt capabile de a-mi aduce atingere dreptului la viață. Arăt că nu am venituri și n-am cu ce cumpăra bunurile necesare traiului zilnic. Această atingere este adusă chiar de entitățile statului care, prin lăsarea fără ajutor, îmi limitează dreptul la viață condamnându-mă la o moarte lentă prin înfometare.

Prin urmare, domnule președinte, având în vedere faptul că UATC Horodnic de Jos, prin primar Onică Petrică, – entitate în statul român – mă lasă fără ajutor în timp ce am dificultăți reale în a-mi asigura nivelul de trai zilnic, prin prezenta vă rog a dispune, de îndată, eutanasia subsemnatului.

Ca un motiv în plus, bunicul meu, P. Dimitrie a Cliofirii – tatăl tatălui meu – a murit în cel de-al Doilea Război Mondial dându-și viața pentru țară. Eu am demnitatea de a nu-mi curma viața și de aceea solicit dvs., domnule președinte, ca conducător al forțelor armate să dispuneți, de îndată, moartea mea prin împușcare”, a scris suceveanul.

sursa: cancan

RECLAMĂ
Articolul precedentÎncă 2 pacienţi cu coronavirus au murit, în România, ridicând bilanţul deceselor la 82
Articolul următorBiolog chinez, prins în SUA cu 3 fiole suspecte. FBI crede că ar conține virușii SARS și MERS