Acasă Stiri Alertă maximă în Pantelimon, percheziții după scandalul cu bâte şi săbii. Participă...

Alertă maximă în Pantelimon, percheziții după scandalul cu bâte şi săbii. Participă sute de polițiști, zona e survolată din elicopter

206
0

Sunt percheziţii marți dimineață după scandalul cu bâte şi săbii început între clanuri în stradă şi continuat la spital. Mascaţii au descins la mai multe locuinţe din Capitală şi din judeţul Ilfov. Sunt căutaţi agresorii care au reuşit să scape până acum.

RECLAMĂ

Zece agresori împlicaţi în scandalul cu bâte, săbii, furci şi topare început în stradă şi continuat în unitatea de urgenţe a spitalului Pantelimon sunt în continuare de negăsit.

Poliţiştii din Capitală şi din judeţul Ilfov sunt în alertă maximă. Filtrele de control instalate la intrare şi ieşirea din oraş au continuat pentru a treia noapte la rând.

250 de forțe de ordine participă la percheziții – 200 de polițiști și jandarmi.”În această dimineață, polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Poliția Sectorului 2, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Grupuri Infracționale Violente, Poliției Sectorului 3, Serviciului Acțiuni Speciale, Poliției Canine, împreuna cu Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București pun în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, în București și în județul Ilfov, într-un dosar penal ce se efectuează cercetari sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și loviri sau alte violențe.

În fapt, la data de 21 septembrie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, de către angajații unei unități medicale din Sectorul 2, cu privire la un scandal la camera de gardă.

În vederea administrării materialului probator, în această dimineață, polițiștii Capitalei pun în executare 11 mandate de percheziție domiciliară, pentru depistarea persoanelor, precum și a bunurilor de interes în cauză.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice și loviri sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2″, a comunicat Poliția.În timpul perchezițiilor, au fost identificare mai multe arme albe care ar fi fost folosite în curtea Spitalului Pantelimon. Cercetările au fost extinse și pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de armă albă.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/perchezitii-in-bucuresti-si-ilfov-dupa-scandalul-cu-bate-si-sabii-participa-sute-de-politisti-zona-e-survolata-din-elicopter-722527.html

RECLAMĂ
Articolul precedentColaj nou cu Loredana Stoichita pe canalul de youtube TVF!
Articolul următorCiobanii care au protestat la Guvern au dormit noaptea în Piața Victoriei, întinși pe cojoace. Spun că nu pleacă până nu sunt ascultați