Acasă Stiri Alertă epidemiologică de difterie la graniţa de nord a României

Alertă epidemiologică de difterie la graniţa de nord a României

412
0

Medicul şi europarlamentarul Tudor Ciuhodaru a lansat un apel, pe Facebook, despre o alertă epidemiologică de difterie confirmată de Centrul Naţional al Bolilor Transmisibile la graniţa de nord a României.

RECLAMĂ

Potrivit medicului, ultimele cazuri de difterie din ţara noastră au fost înregistrate în urmă cu 40 de ani.

Difteria este o boală contagioasă, specifică doar omului, care poate fi letală din cauză că poate produce complicaţii cardiovasculare, neurologice şi renale.

De asemenea, medicul Tudor Ciuhodaru a postat zece lucruri esenţiale despre cum poate fi prevenită difteria:

„1. Educația pentru sănătate este esențială (reguli minimale de igienă și comportament- proiectul meu de lege este în parlament) + dezinfecția riguroasă în colectivitățile școlare.
2. Imunizare – o schemă de vaccinare completă presupunând administrarea a cinci doze de vaccin la vârstele de 2, 4, 11 luni şi 6, 14 ani. (îmbunătăţirea acoperirii vaccinale prin vaccinarea restanţierilor, copii şi adolescenţi, nevaccinaţi sau vaccinaţi incomplet.
3. La adulții imunizați conform programului, se vor administra rapeluri de vaccin dT (împotriva difteriei și tetanosului), la intervale de 10 ani.
4. La gravide, se va administra o doză de vaccin dT în a 8-a lună de sarcină.
5. În focarele de difterie se vor imuniza contacții, copiii şi adulţii; prioritar cei care au atins vârsta de imunizare şi care nu au anticorpi în titre de protecţie (0,03-0,06 UI/ml).
6. Examen bacteriologic pentru toți copiii înainte de a fi înscriși în grădinițe.
7. Prezentarea rapidă la medic – pentru diagnosticarea corectă a tuturor cazurilor de angină cu simptomatologie sugestivă, inclusiv prin investigaţii de laborator.
8. Examinarea clinică și bacteriologică a tuturor contacților din focarele de difterie.
9. Chimioprofilaxia difteriei la toți contacții apropiați.
10. Spitalizarea de urgență și seroterapia tuturor formelor severe”, se arată în postarea medicului.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentVetuţa are 15 ani şi a dispărut fără urmă din Sibiu. Fata a plecat de acasă şi nu s-a mai întors
Articolul următorVal de comentarii negative, după ce Klaus Iohannis a scris pe Facebook că refuză categoric o dezbatere cu Viorica Dăncilă