Acasă Stiri Alertă de furtuni, ploi torenţiale în România. 34 de judeţe, sub cod...

Alertă de furtuni, ploi torenţiale în România. 34 de judeţe, sub cod galben de vreme severă

1058
0

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă atenţionare cod galben de vreme severă. Începând cu ora 12.00, 34 de judeţe intră sub cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii.

RECLAMĂ

Meteorologii au emis o nouă informare meteo de vremea rea, în vigoare până duminică seara. De la ora 10.35 până duminică la ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării.

Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

Vremea va fi călduroasă în sudul şi estul ţării, unde în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

4F64373B-BFDA-40E3-B61D-3C50CF0D5813

Cod galben de ploi şi vijelii în 34 de judeţe

De asemenea, începând cu ora 12.00, judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Buzău, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Brăila şi Tulcea intră sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii.

În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, în cea mai mare parte a Olteniei, în nordul Munteniei şi al Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Avertizarea cod galben expiră sâmbătă la ora 3.00, potrivit ANM.

Sursa: Observator

RECLAMĂ
Articolul precedentTragedie pe autostradă cu 3 morți. Unul dintre copiii implicați în accident a decedat la spital
Articolul următorVIDEO | „Rareş, rămâi pentru totdeauna campionul nostru”. Băieţelul omorât de un şofer beat tocmai câştigase un turneu de fotbal