Acasă Stiri Agresor sexual pe străzile din București. Pipăia femeile și apoi fugea

Agresor sexual pe străzile din București. Pipăia femeile și apoi fugea

440
0

Un tânăr bănuit că atunci când se afla pe stradă atingea femeile în zonele intime și apoi fugea a fost reținut.

RECLAMĂ

Polițiștii l-au găsit în urma reclamației unei femei și au constatat că bărbatul este cercetat și în alt dosar de agresiune sexuală.

Luni, polițiștii din cadrul Secției 26 au reținut un bărbat de 25 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.

Tânărul de 25 de ani a fost reținut după ce tot luni, în jurul prânzului, prin apel 112, o femeie de 34 de ani a sesizat faptul că în timp ce se afla pe stradă, un bărbat necunoscut a atins-o, într-o zonă intimă, după care a fugit

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției, iar în urma investigațiilor efectuate l-au identificat pe tânăr și l-au dus la audieri.

Bărbatul este cercetat și într-un alt dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală fiind suspectat că, la data de 17 noiembrie 2021, tot în Sectorul 4, a agresat sexual, în același mod, o femeie, de 25 de ani.

Cauzele au fost reunite iar cercetările sunt continuate de Secția 26 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/agresor-sexual-strazi-bucuresti-atingea-femei-zonele-intime-fugea-624755.html

Agresor sexual pe străzile din București. Pipăia femeile și apoi fugea

RECLAMĂ
Articolul precedentUn tânăr de 18 ani a murit la colindat, cu masca pe față, la Iași. Făcea parte dintr-o familie respectată
Articolul următorMinore abuzate chiar de asistentul maternal, în Capitală. Una dintre fete ar fi rămas însărcinată și a fost obligată să facă avort