Adrian Năstase cere schimbarea: ‘România nu are nevoie de politicieni care confundă loialitatea strategică cu lipsa de coloană vertebrală’
TVF Oltenia 7 mai 2026 0
Adrian Năstase le transmite politicienilor români să-și schimbe mentalitatea și să nu mai caute validare de la marile puteri și să formeze un guvern „pro-românesc”. Fostul premier spune că a venit momentul ca interesele românilor să fie în prim plan.
Discursul politicienilor români
Năstase observă că după alegeri toți au același discurs când vine vorba despre guvern. Se dorește unul „pro-occidental”
„În aproape fiecare campanie electorală din România apare aceeași formulă: „avem nevoie de un guvern pro-occidental”. Expresia este repetată de politicieni, analiști și de televiziuni ca un criteriu suprem de legitimitate politică. Rareori însă cineva pune întrebarea simplă: de ce nu vorbim, înainte de toate, despre nevoia unui guvern pro-românesc?,” a scris fostul premier pe site-ul său.
Cu ce se ocupă politicienii români
Năstase spune că politicienii români sunt ocupați să facă pe plac altor țări în loc. Uită însă de problemele românilor.
„Americanii nu discută dacă administrația de la Washington este suficient de „pro-occidentală”. Ei vor un guvern care servește interesele Statelor Unite. Francezii nu votează pentru un executiv „pro-atlantic”, ci pentru unul care protejează economia, securitatea și influența Franței. Germania nu își judecă liderii după gradul de conformism geopolitic, ci după competența cu care apără interesele germane. Doar în statele nesigure pe propria suveranitate si care au comportament de colonii apare obsesia validării externe”, a explicat Adrian Năstase.
Adrian Năstase crede că România nu trebuie să fie de acord mereu cu marile puteri chiar dacă este în NATO și în UE.
„A avea un guvern pro-românesc nu înseamnă ieșirea din NATO, ruptura de Uniunea Europeană sau ostilitate față de Occident. Înseamnă ceva mult mai simplu și mai normal: ca orice decizie majoră să fie evaluată în primul rând prin efectul ei asupra cetățenilor români.”
„Să nu confunde loialitatea strategică cu lipsa de coloană vertebrală”
Este momentul ca țara noastră să se ocupe de propriile interese fără a mai cere permisiunea nimănui, mai spune fostul premier.
„România nu are nevoie de o clasă politică anti-occidentală. Dar nici de una care confundă loialitatea strategică cu lipsa de coloană vertebrală. Un parteneriat autentic presupune respect reciproc, nu relații de tutelă psihologică. În fond, adevărata maturitate politică începe în momentul în care o țară nu mai cere permisiunea de a avea propriile interese”.
