Acasă STIRI SPORTIVE Mihai Stoica are un remarcat surpriză la Universitatea Craiova: ”Foarte, foarte bun”

Mihai Stoica are un remarcat surpriză la Universitatea Craiova: ”Foarte, foarte bun”

24
0

Universitatea Craiova este una dintre pretendentele la titlu în acest sezon. Ce jucător a remarcat Mihai Stoica din tabăra formației oltene după prima parte a sezonului regulat.

Aflat în studioul emisiunii ”MM la FANATIK”, Mihai Stoica a remarcat un jucător de la rivala Universitatea Craiova. Cine este fotbalistul care a primit numai laude din partea oficialului campioanei.

Mihai Stoica a remarcat un jucător de la Universitatea Craiova

Președintele Consiliului de Administrație al FCSB s-a arătat încântat de evoluțiile avute de Carlos Mora în banda dreapta a Universității Craiova și consideră că acesta aduce un plus de valoare.

Fotbalistul costarican în vârstă de 24 de ani a început sezonul ca rezervă a lui Mihnea Rădulescu, însă Mihai Stoica este de părere că accidentarea tânărului jucător adus de la Petrolul a fost spre binele Craiovei.

”Mi se pare un jucător foarte bun, mai ales în sistemul ăsta în 5, bandă dreaptă mi se pare foarte, foarte bun. Îmi pare rău ce s-a întâmplat cu Mihnea Rădulescu, dar, dacă el îl scotea din echipă pe Mora, pentru Craiova poate fi un câștig că trebuie să folosească un alt jucător sub vârstă, pe altă poziție, David Matei chiar își face treaba, ca să joace Mora”, a declarat Stoica, la emisiunea ”MM la FANATIK”.

Cifrele lui Carlos Mora la Universitatea Craiova. Ce accidentare a suferit la echipa națională

Carlos Mora a fost achiziționat de Universitatea Craiova în vara anului trecut de la formația costaricană Alajuelense, în schimbul sumei de 340.000 de euro. Fotbalistul a dat satisfacție în Bănie, acolo unde are contract până în 2028.

Jucător de viteză și cu tehnică excelentă, Mora are 5 goluri și 6 pase decisive în 58 de meciuri jucate în tricoul ”alb-albastru”. Utilizat destul de puțin la începutul actualului sezon, el a profitat din plin de accidentarea lui Mihnea Rădulescu și a înscris deja 3 goluri și a oferit 3 assist-uri în actuala stagiune.

Carlos Mora a fost introdus de selecționer pe teren în minutul 59 al meciului pe care Costa Rica l-a pierdut în deplasare cu Haiti, scor 0-1, în calificările zonei Concacaf pentru Cupa Mondială 2026. Fotbalistul Universității Craiova s-a accidentat și a fost scos imediat din lot.

Accidentare gravă pentru Mihnea Rădulescu. Când va reveni pe teren

Mihnea Rădulescu a suferit o accidentare teribilă la derby-ul cu FCSB de la începutul lunii octombrie. Fotbalistul a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior de la nivelul genunchiului stâng și a fost operat la clinica Villa Stuart din Roma de celebrul medic Pier Paolo Mariani.

Situația este extrem de complicată pentru jucătorul în vârstă 20 de ani, deoarece perioada de indisponibilitate pentru astfel de probleme este de 6-7 luni. El are șanse minime să mai joace în acest sezon, cel mai optimist scenariu fiind să prindă ultimele partide din play-off.

Sursa: Mihai Stoica are un remarcat surpriză la Universitatea Craiova: ”Foarte, foarte bun” – Fanatik.ro

Lasă un răspuns