Acasă Stiri Ministerul Justiției confirmă că Horațiu Potra a fost arestat preventiv în Dubai

Ministerul Justiției confirmă că Horațiu Potra a fost arestat preventiv în Dubai

46
0

Ministerul Justiției confirmă că reprezentanții oficialităților din Emiratele Arabe Unite l-au arestat pe Horațiu Potra în Dubai, alături de fiu și de un nepot.

„Astăzi, 29 septembrie, la vârful Ministerului Justiției au fost purtate discuții, prin intermediul unei videoconferințe, cu autoritățile omolog din Emiratele Arabe Unite.

În cadrul acestor discuții, autoritățile din Emiratele Arabe Unite au confirmat arestarea, la solicitarea statului român, a cetățenilor români P.H., P.A.C. și P.D., aflați pe teritoriul acestui stat, persoanele în cauză fiind și în prezent în custodia acestora, în vederea parcurgerii procedurilor judiciare de extrădare.

În acest mod, a fost confirmat succesul înregistrat de Ministerul Justiției, în cooperare cu celelalte autorități române implicate în a obține punerea în executare a mandatului de arestare, în cadrul procedurilor de cooperare judiciară, cu privire la cele 3 persoane.

Precizăm că informații detaliate cu privire la aceste proceduri nu au putut și nu pot fi comunicate, pentru a nu aduce atingere obiectivului final, respectiv extrădarea celor 3 cetățeni români.

De asemenea, în cadrul videoconferinței, s-au purtat discuții despre continuarea negocierilor pentru viitoarele tratate privind asistența judiciară internațională în materie penală și extrădarea”, se arată în comunicatul de la Ministerul Justiției. 

Sursa: Ministerul Justiției confirmă că Horațiu Potra a fost arestat preventiv în Dubai

Lasă un răspuns