Acasă Stiri Incendiu devastator la un hotel din Prahova. Două persoane, muncitori străini, sunt...

Incendiu devastator la un hotel din Prahova. Două persoane, muncitori străini, sunt dispărute. Update

113
0

Incendiu puternic la un hotel din comuna Bărcănești, Prahova. Cinci persoane se aflau în clădire, trei au reușit să iasă, iar două sunt căutate de pompieri.

Incendiu devastator în Prahova. Pompierii militari intervin la ora transmiterii acestei știri pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un hotel din comuna Bărcănești, satul Tătărani, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Două persoane, blocate în interiorul clădirii.

Update. Cele două persoane dispărute ar fi muncitori străini

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Andreea Ursachi, a declarat că pompierii acționează de mai bine de o oră și jumătate. Focul a fost localizat, însă se manifestă pe o suprafață de peste 500 de metri pătrați, fiind afectate acoperișul și mansarda hotelului. În momentul izbucnirii incendiului, în incinta locației se aflau cinci persoane, dintre care trei au reușit să iasă la timp. Acestea nu au fost rănite în niciun fel, dar au suferit atacuri de panică și au fost calmate de salvatori.

Reprezentanta ISU Prahova a mai declarat în direct la Digi24 că două persoane ar fi rămas în interior, iar pompierii continuă căutările. Potrivit acesteia, persoanele blocate în hotel nu erau cazate în clădire, ci erau muncitori care efectuau lucrări la hotel, cetățeni străini. Totuși, Andreea Ursachi a precizat că misiunea se află în plină desfășurare, iar lucrurile și informațiile pot fi modificate.

Incendiu uriaș la un hotel din Prahova

Reprezentanții IGSU anunță că la fața locului au fost trimise cinci autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autocisternă, două autoscări și un echipaj SMURD. Flăcările au cuprins o clădire cu parter și etaj, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați.

Pompierii anunță că incendiul a fost localizat, acest lucru însemnând că nu mai există pericolul ca flăcările să se extindă. Potrivit primelor informații, în momentul izbucnirii focului în clădire se aflau cinci persoane. Trei dintre ele au reușit să iasă singure, înainte ca flăcările să se extindă. În prezent, pompierii le caută pe cele două persoane dispărute. Intervenția este în desfășurare.

Incendiu la Spitalul Municipal din Rădăuți. Două saloane, distruse

Reamintim și de incendiul izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la Spitalul Municipal din Rădăuți, în secția de Pneumologie, care funcționează într-o clădire mai veche a unității medicale. Din fericire, flăcările au fost rapid stinse chiar de personalul aflat la fața locului.

Cu toate acestea, 11 pacienți au fost evacuați din saloane și duși în zone sigure de către personalul medical. Pompierii ajunși la fața locului au folosit ventilatoarele din dotare pentru a scoate fumul din încăperi și au verificat totodată toate saloanele pentru a se asigura că nu au rămas persoane înăuntru.

Incendiul a distrus două paturi, un scaun, mai multe materiale textile și un corp de iluminat. De asemenea, două saloane au fost afectate de fumul dens. Reprezentanții IGSU au anunțat că incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza efectului termic al curentului electric, provocat de un corp de iluminat defect.

Sursa: Video. Incendiu devastator la un hotel din Prahova. Două persoane, muncitori străini, sunt dispărute. Update – Fanatik News

Lasă un răspuns