Acasă Stiri Tensiunile cresc între NATO și Rusia. Reacția Alianței după incidentul cu drone...

Tensiunile cresc între NATO și Rusia. Reacția Alianței după incidentul cu drone din Danemarca: „Vom apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat”

22
0

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, avertizează Rusia după incidentele din ultimele săptămâni. Ce spune despre prezența dronelor deasupra aeroportului din Danemarca

NATO a reacționat marți, 23 septembrie, după incidentele din ultimele săptămâni și a acuzat Rusia că pus viețile oamenilor în pericol, în urma încălcării spațiului aerian al Alianței. Ce spune secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre prezența dronelor deasupra aeroportului din Danemarca?

NATO reacționează după încălcarea spațiului aerian de către Rusia

După reuniunea NATO de la Bruxelles, Alianţa Nord-Atlantică a atenționat Rusia că trebuie să înceteze acțiunile din ultima perioadă, avertizând că acestea ar putea duce la o „escaladare”. Reacția vine după ce dronele rusești au pătruns în spațiul aerian al Poloniei, dar și al României, iar Estonia a raportat vineri, 19 septembrie, că avioanele de luptă ale Moscovei i-au încălcat teritoriul.

„Rusia poartă întreaga responsabilitate a acestor acţiuni, care sunt de natură să conducă la o escaladare, riscând să dea loc unei erori de apreciere şi punând vieţi în pericol. Toate astea trebuie să înceteze”, a transmis NATO într-un comunicat de presă.

Mark Rutte: „Nu vrem să vedem continuarea acestui tipar periculos al Rusiei”

Totodată, Mark Rutte a afirmat că NATO va apăra „fiecare centimetru de teritoriu aliat”, arată The Guardian. Acesta a adăugat că acțiunile lui Vladimir Putin nu vor afecta țările europene și nu vor diminua sprijinul acordat Ucrainei, țara invadată de Rusia în 2022.

„Am reafirmat încă o dată că angajamentul nostru comun față de apărarea colectivă este de neclintit. Nu vrem să vedem continuarea acestui tipar periculos al Rusiei, intenționat sau nu, dar suntem pregătiți și dispuși să apărăm fiecare centimetru de teritoriu aliat”, a transmis secretarul general al NATO.

Ce spune secretarul general al NATO despre incidentul din Danemarca

În ceea ce privește incidentul din Danemarca, Mark Rutte spune că este „prea devreme” să afirme dacă Moscova este responsabilă. „Danezii sunt pe cale să evalueze cu exactitate ceea ce s-a întâmplat (…). Este prea devreme să ne pronunţăm”, a adăugat acesta.

În același timp, Rusia a transmis marți că dronele văzute deasupra aeroportului din Copenhaga nu aparțin forțelor Moscovei, potrivit AFP. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a precizat că aceste acuzații „sunt fără fundament”, făcând referire la declarația premierul danez, Mette Frederiksen, care a afirmat că „nu exclude” implicarea Rusiei în incident.

Sursa: Tensiunile cresc între NATO și Rusia. Reacția Alianței după incidentul cu drone din Danemarca: „Vom apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat” – Fanatik News

Lasă un răspuns