Rusia anunță că din această toamnă va începe administrarea unui vaccin personalizat pe bază de mRNA pentru tratarea melanomului. Terapia ar urma să fie oferită gratuit pacienților, însă mai mulți specialiști consideră că este vorba despre un mesaj propagandistic, lansat în contextul dificultăților generate de războiul din Ucraina.
Deși oficialii ruși anunță că tratamentul va fi gratuit pentru pacienți, în condițiile în care costul ar fi de circa 3.150 de euro), faptul că accesul va fi limitat la câteva centre specializate din Moscova sugerează că, cel puțin în faza inițială, un număr restrâns de pacienți va putea beneficia de această terapie.
Terapia presupune prelevarea unei mostre din tumoare, analizarea mutațiilor cu ajutorul inteligenței artificiale și crearea unui „manual” mRNA care instruiește sistemul imunitar să atace celulele canceroase, scrie Doctorul Zilei.
Deși conceptul este promițător, specialiștii avertizează că tehnologia se află încă în fază incipientă. În paralel, presa rusă promovează și EnteroMix, o terapie virală experimentală, adesea confundată cu vaccinul mRNA, dar care funcționează pe un principiu diferit.
Tratamentul rusesc vs cele occidentale
Rusia nu este singura țară care explorează terapia mRNA în oncologie. Companii precum Moderna și BioNTech dezvoltă de ani buni tratamente personalizate pentru diverse tipuri de cancer, inclusiv melanomul. Rezultatele preliminare sunt încurajatoare – unele studii indică o reducere cu până la 50% a recurenței cancerului în rândul pacienților tratați.
Potrivit unei analize de specialitate, tratamentul din Rusia ridică o serie de semne de întrebare în comunitatea științifică internațională, din cauza transparenței limitate a dezvoltatorilor și a lipsei accesului la date complete. Acest lucru sugerează că ar putea fi vorba și de un efort propagandistic. În schimb, produsele similare occidentale prezintă protocoale publice și sunt supuse evaluării prin peer-review, ceea ce indică un grad de transparență mult mai ridicat.
Sursa: În plin război, rușii se laudă cu un vaccin eficient împotriva cancerului. Ce este terapia ARNm?