Reprezentanţi ai federaţiilor sindicale reprezentative din administraţia publică locală vor participa, pe 15 septembrie, în Capitală, la un protest împotriva măsurilor de reducere a personalului în domeniu anunţate de Guvern.
De asemenea, o delegaţie a manifestanţilor va discuta cu prim-ministrul Ilie Bolojan, a declarat, preşedintele Sindicatului Naţional „Forţa Legii”, Ringo Dămureanu.
„În primul rând, nu este echitabil, pentru că, vedeţi, la aceeaşi categorie de locuitori sunt primării cu personal mai mult sau mai puţin, pe de altă parte, fenomenul îmbătrânirii şi plecărilor naturale din sistem împreună cu cel al neîntineririi reprezintă ameninţări grave la adresa administraţiei publice locale. Practic, nu mai avem oameni noi care să vină în sistem, tineri absolvenţi, personalul este oricum subdepăşit şi a se lua măsuri din acestea pur contabile, fără niciun fel de consultare, nu reprezintă ceva util pentru administraţia publică„, a susţinut Ringo Dămureanu pentru Agerpres.
Ce cer angajații
El a menţionat că reprezentanţi ai sindicatelor din administraţia publică locală au mai avut o întâlnire cu premierul în cadrul Consiliului Naţional Tripartit şi au arătat probleme reale din administraţia publică şi au menţionat că sunt de acord cu eficientizarea administraţiei, dar pornind de sus în jos, de la funcţia de primar, administrator public, eliminarea viceprimarilor, reducerea indemnizaţiei consilierilor locali sau chiar neindemnizarea acestora, eliminarea consilierilor personali pentru primari, viceprimari, în special la comune şi oraşele mici.
„Sunt foarte multe măsuri de reformă pe care Guvernul ar putea să le ia, dar faptul că se reduc aşa, din pix, fără niciun fel de consultare, nu reprezintă ceea ce trebuie (…). În primul rând protestăm împotriva faptului că Guvernul a dorit să ia aceste măsuri fără să consulte. Ăsta este primul semnal de protest (…). Este necesară reluarea dialogului”, a afirmat Ringo Dămureanu.
Administrația locală refuză să lucreze
De la începutul acestei luni, mare parte din administraţia locală nu lucrează cu publicul, în semn de protest, a arătat el.
„Peste trei sferturi dintre primării, la nivel teritorial (…), au lipit pe uşi: ‘Protest, nu lucrăm cu publicul’; au cerut înţelegerea cetăţenilor, însă, din păcate, nu aceasta este soluţia, pentru că nu cetăţenii sunt de vină pentru că guvernanţii doresc să adopte măsuri pe care nu le discută cu cei interesaţi. Vor continua cu siguranţă măsurile de protest, dacă Guvernul nu arată o deschidere spre dialog cu autorităţile administraţiei locale şi cu sindicatele din administraţie”, a adăugat Ringo Dămureanu.
Programul protestului
Potrivit unui comunicat al Sindicatului Naţional „Forţa Legii”, luni, între orele 10:00-11:00, participanţii la protest se vor aduna în Piaţa Victoriei – alveola centrală.
Între orele 11:00-13:00, adunarea publică se va desfăşura în Piaţa Victoriei. În intervalul orar 13:00-14:00, manifestanţii se vor deplasa în marş către Parcul Izvor.
Între orele 14:00-15:00 vor staţiona la Palatul Parlamentului – alveola Parc Izvor, iar după ora 15:00 va avea loc defluirea participanţilor.
Mai multe proteste în țară
Sindicatele se mobilizează și anunță un protest de amploare în Capitală, luna viitoare.
În Constanța și Galați, sindicaliști din Sănătate, Educație, Armată și reprezentanți ai marilor confederații au ieșit miercuri în stradă în fața Prefecturilor, nemulțumiți de măsurile de austeritate impuse de Guvern.
Oamenii spun că măsurile decise de Executiv afectează categoriile cele mai vulnerabile.
Sindicaliștii Cartel Alfa au acuzat Guvernul de nerespectarea legii dialogului social și de tăieri nejustificate de salarii și sporuri, dar și de neplata orelor suplimentare. În plus, sindicaliștii s-au plâns de suprataxarea pensionarilor.