Acasă Monden Roxana (ex-Trident) a intrat în depresie de Ziua Copilului

Roxana (ex-Trident) a intrat în depresie de Ziua Copilului

3068
0

Roxana Blagu, fostă componentă a trupei Trident, trece prin momente grele de când fiica sa i-a fost încredinţată tatălui.

Roxana Blagu se topeşte de dorul fiicei sale, pe care nu a mai văzut-o de luni bune, iar ziua de ieri a fost una cât se poate de tristă pentru ea. Fosta artistă a preferat să se închidă ore bune în atelierul său de croitorie, pe care şi l-a deschis, şi a evitat parcurile şi locurile în care micuţii au mers să se distreze de Ziua Copilului.

RECLAMĂ

“Îmi este foarte greu fără Oana. Mi-aş fi dorit foarte mult ca măcar s-o văd, l-am rugat pe tatăl ei să mă întâlnesc cu ea, dar fără rezultat. Am încercat să evit locurile cu mulţi copii, tocmai pentru că sufăr că nu-i pot oferi afecţiune Oanei”, a mărturisit Roxana pentru Libertatea.

În plus, şatena i-a cumpărat un cadou fetei sale de şase ani, care locuieşte în prezent cu tatăl ei, fără însă a putea să i-l înmâneze. “Am strâns toate cadourile pe care i le-am luat în zile speciale, ca acum, cu gândul că voi reuşi să i le dau. Sper ca acest lucru să se întâmple cândva”, a adăugat vedeta.

Moni, mesaj scurt pentru Irina

Irina Columbeanu şi-a petrecut şi ea ziua de 1 Iunie fără mama sa, aflată în America. Monica Gabor şi fiica sa au vorbit însă pe skype, dar foarte puţin. În lipsa lui Moni, Irina s-a îmbrăcat într-o rochiţă elegantă şi s-a distrat la Izvorani în prezenţa prietenelor sale. “I-am sărutat mâna şi am pupat-o pe obraz. De ziua ei, ea a fost şefa”, a declarat Irinel Columbeanu pentru Libertatea.

Antonia, în lacrimi pentru Maya

Antonia a sperat că-şi va petrece ziua de ieri alături de ambii copii ai săi, doar că Maya nu a venit cu tatăl său în România, aşa cum fusese anunţată. În lipsa fetei sale, artista a publicat pe un cont de socializare două imagini cu cei doi copii ai ei, însoţite de un mesaj dureros. “Vă iubesc din tot sufletul meu! Să dea Dumnezeu să se termine toată situaţia asta cât mai repede ca să te ţin şi eu cu mine”.

RECLAMĂ
Articolul precedentMamă şi fiu, în arest pentru omor
Articolul următorMehedinţi: Trei sârbi au fost prinşi în timp ce încercau să traverseze Dunărea cu barca