Universitatea Craiova a remizat în deplasare, scor 3-3, cu echipa UTA Arad, într-un meci din prima etapă a Superligii, în care gazdele au revenit pe final de la 0-3.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Romanchuk ’13, Baiaram ’19 (penalty) şi Ivan ’49.
Pentru UTA au înscris Costache ’81 (penalty), Pospelov ‘90+4 şi Roman ‘90+13.
Mirel Rădoi a tras concluziile partidei. Antrenorul oltenilor a fost dezamăgit de faptul că elevii săi au permis adversarului să preia iniţiativa.
”Nu ştiu care erau aşteptările dumneavoastră, dar noi am avut şi în primul amical 3-1 şi am terminat 3-3. Le-am spus şi la pauză că în astfel de momente trebuie să dai cât mai multe goluri, să laşi adversarii fără oxigen. Avem de îmbunătăţit 30 de minute.
E greu de evaluat în momentul de faţă jucătorii. Poate acum înţelegem de ce am ţinut să vină jucătorii mai devreme în cantonament, chiar dacă poate au fost de valoare mai scăzută. Cred că, pentru prima partidă, s-au mişcat bine. Evident că avem problemele noastre, pe care le-am văzut în cantonament, le-am văzut şi aici.
Mai sunt jucători care trebuie să revină după accidentări, Badelj, Screciu. Trebuie să-i ridicăm din punct de vedere fizic pe cei pe care îi avem. Ne mai dorim un atacant, să vedem dacă vom avea forţa să-l aducem”, a declarat Rădoi.