Acasă STIRI SPORTIVE Alb-albaştrilor le merge bine

Alb-albaştrilor le merge bine

676
0

Naţionala divizionară a României a remizat sâmbătă seară, scor 0-0, în Antalya, cu reprezentativa Bulgariei, partidă pe care Bogdan Vătăjelu nu o va uita niciodată cu siguranţă. Fundaşul stânga al CS Universitatea Craiova a debutat sub tricolor, fiind introdus în teren în minutul 63, iar evoluţia sa a fost per ansamblu bună. „Sarma” a fost lăudat în câteva rânduri de selecţionerul Anghel Iordănescu, dar şi dojenit o dată, când a pasat unui adversar, în tentativa sa de a face un un-doi cu Budescu. Menţionăm că Vătăjelu a mai fost convocat la prima reprezentativă la turneul din Elveţia din 2014, dar nu a bifat nici un minut.

RECLAMĂ

Bogdan Vătăjelu (la minge) a fost foarte activ în amicalul cu Bulgaria (foto: Alexandru Vîrtosu)

Bogdan Vătăjelu (la minge) a fost foarte activ în amicalul cu Bulgaria (foto: Alexandru Vîrtosu)

La finalul întâlnirii cu bulgarii, Bogdan Vătăjelu a declarat că rezultatul amicalului disputat pe stadionul „Mardan”, a fost echitabil şi că a avut ceva emoţii când a intrat pe teren. „Este un rezultat echitabil, a fost un joc echilibrat. Consider că rezultatul este bun, având în vedere că bulgarii au venit aici cu o echipă foarte bună. Ne bucurăm că nu am pierdut, puteam să şi câştigăm, dar este bine pentru moralul echipei. Sincer, am avut emoţii. Este debutul meu la echipa naţională şi au fost puţine emoţii, dar am trecut peste ele pe parcursul jocului, cu ajutorul colegilor, care m-au ajutat foarte mult. Abia aştept să debutez într-un meci oficial, dar mai este mult de muncă, să-mi îmbunătăţesc unele aspecte ale jocului. Sper ca într-un an sau şi mai repede să pot să fiu în vederile selecţionerului pentru meciurile oficiale. Îmi doresc ca, din nou, cât mai mulţi jucători olteni, ai CS Universitatea, să îmbrace tricoul naţionalei“, a declarat Bogdan Vătăjelu.

Ceilalţi doi reprezentanţi ai CS Universitatea Craiova, portarul Cristi Bălgrădean şi fundaşul Andrei Dumtraş, au fost trimişi la încălzire de la început, dar nu au fost aruncaţi în lupta cu Bulgaria.

În tribune s-a aflat tehnicienii CS Universitatea, Emil Săndoi, Sorin Cârţu şi “secundul” ionuţ Moşteanu, dar şi întreaga echipă Pandurii Târgu Jiu.

 

Felix Grigore, la ceas aniversar

 

Managerul general al CS Universitatea Craiova, Felix Grigore, a împlinit astăzi 43 de ani şi a afirmat că este fericit că face parte din familia alb-albastră.

Felix Grigore îşi doreşte să o vadă pe CSU pe podiumul Ligii I

Felix Grigore îşi doreşte să o vadă pe CSU pe podiumul Ligii I

„Îmi doresc să învingem Steaua în faţa propriilor suporteri. Pentru că i-am lăsat la ultimul meci pe ’Oblemenco’ cu un gust amar. Şi vreau să arătăm că pentru CS Universitatea Craiova, când vine vorba de Bucureşti, vântul nu bate numai din faţă, ci bate şi din spate. Eu cred că putem învinge Steaua, aşa cum am fi putut să o învingem şi în Cupa României. Putem face o figură frumoasă în acest campionat, fără a face un obiectiv din asta. Visăm să ne clasăm pe primele trei locuri, să prindem podiumul, dar nu ştiu dacă vom putea. Sunt mulţumit de modul cum a decurs pregătirea din Antalya, am avut jocuri amicale foarte puternice în care am obţinut rezultate bune. Chiar dacă în unele jocuri nu am reuşit să marcăm, iar pe unele nu am reuşit să le câştigăm, eu zic că jocurile au fost extrem de tari, iar evoluţia noastră a fost mulţumitoare. Probabil că în jurul datei de 15 februarie se va face şi omologarea stadionului ’Extensiv’. Se lucrează acolo intens astfel încât să aducem arena la standardele limită pentru omologare”, a declarat Felix Grigore.

 

A sosit şi Rocha în cantonament

 

Ieri dimineaţă a ajuns în cantonamentul CS Universitatea Craiova şi atacantul Nuno Rocha, care a trebuit să-şi reînnoiască paşaportul şi să obţină şi viza pentru Turcia.

Nuno Rocha şi-a reluat pregătirile alături de alb-albaştrii

Nuno Rocha şi-a reluat pregătirile alături de alb-albaştrii

Rocha, care până acum a avut treabă cu naţionala Insulelor Capului Verde la Cupa Africii pe Naţiuni, a intrat de ieri în program normal, participând la ambeleşedinţe de pregătire comandate de Emil Săndoi şi Sorin Cârţu. sursa: gds.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentDolj: Prins la volan cu o alcoolemie de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat
Articolul următorTRAIAN BĂSESCU, primul mesaj pentru ELENA UDREA, aflată la un pas de arestare