Ziua Mondială a Somnului, sărbătorită vineri, 14 martie, ne reamintește cât de importantă este odihna pentru sănătatea noastră. Specialiștii atrag atenția asupra riscurilor pentru sănătate în cazul în care nu te odihnești suficient.
Potrivit cercetărilor, aproape o treime dintre oameni spun că se trezesc greu dimineața, din cauza somnului insuficient.
Dr. Răzvan Lungu, pneumolog și specialist în somnologie, a oferit cinci recomandări pentru îmbunătățirea calității somnului, în cadrul emisiunii „Sfat de Sănătate” de la Antena 3.
Cele mai importante 5 sfaturi pentru un somn odihnitor
– Respectarea unei ore fixe de culcare – Ideal ar fi să ne culcăm la ora 22:00, pentru a beneficia de cele mai eficiente ore de somn.
– Evitarea meselor înainte de somn – Cina trebuie luată cu cel puțin două ore înainte de culcare, pentru a permite digestiei să se desfășoare corect.
– Crearea unui mediu de somn optim – Camera trebuie să fie bine aerisită, întunecată și să aibă o temperatură confortabilă.
– Renunțarea la ecrane înainte de culcare – Lumina albastră emisă de telefoane și televizoare scade producția de melatonină, hormonul responsabil pentru somn. În loc să navigăm pe internet, putem opta pentru lectură, audiobookuri sau muzică relaxantă.
– Evitarea cofeinei, alcoolului și tutunului – Aceste substanțe sunt stimulente pentru creier și pot afecta adormirea și calitatea somnului.
Recomandări utile pentru un somn sănătos
Evitați pe cât posibil somnul de peste zi pentru a nu afecta odihna din timpul nopții. De asemenea, practicarea exercițiilor fizice zilnice ajută la reducerea stresului și la relaxarea corpului.
Respectarea numărului de ore de somn recomandat este între 7 și 9 ore pentru adulții cu vârste între 18 și 64 de ani, respectiv 7-8 ore pentru cei peste 65 de ani.
Riscurile lipsei de somn pe termen lung
Privarea de somn poate avea efecte grave asupra sănătății precum probleme respiratorii și scăderea imunității.
De asemenea, lipsa de somn poate provoca dreglări hormonale și creșterea senzației de foame.
Un alt risc major în cazul persoanelor care suferă de insomnii este riscul crescut de infarct și accident vascular cerebral. Totodată, atunci când nu te odihnești corespunzător te poți confrunta cu episoade de anxietate, depresie și probleme de concentrare.
Așadar, somnul de calitate nu este un lux, ci o necesitate pentru o viață sănătoasă. Aplicarea acestor sfaturi simple ne poate ajuta să ne simțim mai energici și mai productivi în fiecare zi.