Ion Crăciunescu a dat verdictul în lupta pentru titlul de campioană din SuperLiga. Opinia sa despre rolul arbitrajului din play-off
Ion Crăciunescu a apreciat că FCSB este marea favorită la câștigarea ediției curente din SuperLiga României. Fostul arbitru a transmis, la FANATIK SUPERLIGA, că se așteaptă ca din sezonul viitor și Universitatea Craiova să se califice într-o cupă europeană. Crăciunescu are pretenții și de la Dinamo să realizeze acest lucru, după ce își rezolvă problemele în privința insolvenței.
Verdictul lui Ion Crăciunescu în privința luptei pentru supremația din SuperLiga României
Universitatea Craiova este văzută drept principală contracandidată pentru FCSB în lupta pentru titlu, chiar dacă Ion Crăciunescu a explicat că oltenii pornesc clar cu șansa a doua în duelul de duminică, de la ora 20:00, contra roș-albaștrilor. Referitor la scenariul în care arbitrajul să influențeze lupta din play-off, Crăciunescu s-a arătat încrezător, însă a precizat că orice este posibil în fotbalul românesc.
”Pare favorită FCSB (n.r.- la câștigarea campionatului). Văd că revine Craiova unde îi este locul. Craiova a fost clubul care de-a lungul timpului a dat mulți fotbaliști și a fost și pe treptele superioare ale fotbalului românesc. Este Craiova, este FCSB, sunt echipe care încă țin ștacheta sus. Asta este bun pentru fotbalul românesc.
Tot FCSB poate să atace cupele europene. Poate Craiova. Eu mă aștept să revină și Dinamo acolo, ușor, ușor. Dinamo s-a mai întărit, dar tot nu este la nivelul la care era Dinamo. Până la urmă, trebuie să recunoaștem.
În mod normal, FCSB pare favorită (n.r.- în meciul direct cu oltenii), dar eu cred că Universitatea Craiova cu noul antrenor este capabilă să producă și surprize. Orice rezultat de egalitate sau victorie a Craiovei nu poate fi considerat decât o surpriză. Favoriți sunt cei de la FCSB.
Poate să fie o luptă între FCSB și Universitatea Craiova. Așa pare la ora actuală. E bine când într-un campionat există mai multe favorite și nu există o singură echipă care să bată pas spre defilare, pentru că altfel nu mai atrage.
Ion Crăciunescu: ”Nu cred că play-off-ul va fi influențat de arbitraj. Sper să nu, dar niciodată să nu spui niciodată!”
Nu cred că play-off-ul va fi influențat de arbitraj. După părerea mea, noi în continuare persistăm în soluția de a aduce străini. Când nu e cine știe ce valoare, nu cred că arbitrajul poate să își pună amprenta. Eu cred că nu! Sper să nu, dar niciodată să nu spui niciodată!”, a declarat Ion Crăciunescu, într-o intervenție telefonică la FANATIK SUPERLIGA.
Sursa: Pronosticul lui Ion Crăciunescu în lupta la titlu din SuperLiga