Acasă STIRI SPORTIVE FCSB – PAOK 2-0. CALIFICARE! Campioana României, TREI victorii din tot atâtea...

FCSB – PAOK 2-0. CALIFICARE! Campioana României, TREI victorii din tot atâtea meciuri cu echipa lui Răzvan Lucescu

91
0

FCSB s-a calificat în optimile UEFA Europa League, după ce a trecut în play-off-ul competiției de PAOK.

RECLAMĂ

După turul de la Salonic câștigat cu 2-1, campioana României a obținut o nouă victorie în returul de pe Arena Națională, scor 2-0. Juri Cisotti (minutul 30) și David Miculescu (minutul 81) au fost marcatorii.

FCSB – PAOK 2-0. Campioana României e în optimile Europa League

În optimile Europa League, FCSB va da peste Lyon sau Eintracht Frankfurt. Echipa lui Elias Charalambous își va afla adversara vineri, de la ora 14:00.

Este cea de-a treia victorie din acest sezon pentru campioana României în fața celor de la PAOK. FCSB a mai învins echipa lui Răzvan Lucescu și în faza ligii, scor 1-0, la Salonic.

Min. 90+3: Final de meci! CA-LI-FI-CARE! 

Min. 87: Schimbare FCSB! David Miculescu este înlocuit de Alex Băluță! 

Min. 81: GOOOOL FCSB! După un corner executat excelent de Radunovic, mingea ajunge la David Miculescu, iar atacantul înscrie! 

Min. 78: Schimbare FCSB! Edjouma îl înlocuiește pe Florin Tănase! 

Min. 72: Schimbare FCSB! Vlad Chiricheș este înlocuit de Baba Alhassan! 

Min. 64: Despodov este avertizat! 

Min. 63: Schimbare PAOK! Despodov intră în locul lui Pelkas! 

Min. 55: Schimbări PAOK! Sammata și Meite sunt înlocuiți de Chalov și Camara! 

Min. 54: OCAZIE FCSB! Din careu, Mihai Popescu trimite cu capul peste poartă! 

Min. 52: OCAZIE FCSB! David Miculescu șutează la colțul lung, însă Kotarski prinde balonul! 

Min. 49: Jonny Otto este avertizat! 

Min. 46: Schimbare FCSB! Andrei Gheorghiță intră în locul lui Daniel Bîrligea! 

Min. 46: A început a doua repriză! 

Min. 45+4: Pauză! 

Min. 45+3: OCAZIE PAOK! Michailidis șutează periculos de la distanță, dar Ștefan Târnovanu are o intervenție extraordinară! 

Min. 45+2: Valentin Crețu vede cartonașul galben! 

Min. 44: Zivkovic este avertizat! 

Min. 30: GOOOL FCSB! David Miculescu îl servește excelent pe Juri Cisotti în careu, iar italianul deschide scorul! 

Min. 29: OCAZIE FCSB! Direct din corner, Florin Tănase îi pune probleme lui Kotarski!  

Min. 25: OCAZIE FCSB! Ngezana trimite cu capul din careu, însă Kotarski parează! Imediat, arbitrul a dictat ofsaid.

Min. 17: OCAZIE PAOK! Samatta lovește cu capul din careu, dar Târnovanu respinge în corner! 

Min. 11: OCAZIE FCSB! Mihai Popescu șutează de la distanță, dar mingea trece puțin pe lângă poartă! 

Min. 7: OCAZIE FCSB! Adrian Șut intră în careu, șutează, dar balonul lovește doar bara!

Min. 1: A început meciul! 

Echipele de start:

FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Chiricheș, Șut – Miculescu, Cisotti, Tănase – Bîrligea

  • Rezerve: Udrea, Zima, Dawa, Ștefănescu, Edjouma, Toma, Băluță, Musi, Alhassan, Gheorghiță 
  • Antrenor: Elias Charalambous

PAOK: Kotarski – Jonny, Kedziora, Michailidis, Baba – Meite, Ozdoev – Zivkovic, Pelkas, Konstantelias – Samatta 

  • Rezerve: Balomenos, Tsiftsis, Camara, Chalov, Colley, Schwab, Sastre, Thymianis, Brandon, Despodov
  • Antrenor: Răzvan Lucescu

În tur, FCSB s-a impus pe terenul celor de la PAOKscor 2-1, după ce grecii au condus cu 1-0 la pauză. Samatta (21) a deschis scorul, iar campioana Greciei a mai avut două goluri anulate în prima repriză. În minutul 45+5, însă, trupa lui Răzvan Lucescu a rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Taison.

Gheorghiță (50) și Dawa (60), ambii introduși pe teren la pauză, au marcat golurile FCSB-ului și formația lui Charalambous a luat o opțiune importantă pentru calificarea în optimile de finală ale UEL. Statisticienii de la Football Meets Data o creditează pe campioana României cu 74% șanse să meargă mai departe.

  • Inițial, înaintea duelului de la Salonic, românii aveau 39% șanse de calificare.

În optimile de finală, învingătoarea dublei dintre FCSB și PAOK va da peste Eintracht Frankfurt sau Lyon.

Gigi Becali a anunțat că ”echipa câștigătoare nu se schimbă” și FCSB va alinia același prim 11 ca la disputa de la Salonic. Echipa probabilă a FCSB-ului: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Chiricheș, Șut – Miculescu, Cisotti, Tănase – Bîrligea.

FCSB – PAOK | LIVE VIDEO, 19:45, DGS 1. Răzvan Lucescu: ”Rezultatul a fost condiționat de două greșeli uriașe ale arbitrului

”Cred că am dreptul la opinie, n-am jignit pe nimeni și nici nu am vrut. Mi-am exprimat părerea, am adus și argumente și o spun și acum: da, este un rezultat fals, din punctul meu de vedere, pentru că a fost condiționat de două greșeli uriașe ale arbitrului.

Prima, atunci când nu l-a eliminat pe fundașul central al Stelei (n.r. FCSB) care l-a lovit intenționat pe Samatta, nu i-a pus piedică, l-a lovit intenționat. După a fost cartonașul roșu primit de Taison total gratuit și nedrept. Pentru mine, rezultatul a fost fals.

E un meci de calificare. Întâlnim un adversar cu experiență în cupele europene, un adversar care are un tricou greu pentru că știe ce înseamnă presiunea unui meci european. PAOK este o echipă care se face cunoscută abia acum în Europa. Va fi un meci tare, aspru. Noi cu un fotbal mai, să spunem, mai fotbal, ei cu o mentalitate de luptă. Avem destulă experiență”, a spus Răzvan Lucescu, înaintea meciului FCSB – PAOK.

FCSB – PAOK | LIVE VIDEO, 19:45, DGS 1. Elias Charalambous: ”Vom avea un gazon de top mâine”

(n.r.- despre declarațiile lui Răzvan Lucescu) Am mai fost întrebat de asta după meci. Nu judec pe nimeni, îl respect pe Răzvan Lucescu. Mie nu-mi plac jocurile minții, prefer să mă ocup de echipă. Până la urmă, nu a spus ceva special. Nu vreau să comentez.

Cred că mâine sunt șansele 50-50. Diferența de un gol nu e mare. Jocul începe de la 0, e clar pentru toată lumea. Așa se pare, meciul de mâine va hotărî cine trece în turul următor, nu se simte că avem prima șansă. Trebuie să felicit România, fotbalul din România.

Toată lumea s-a pus la punct pentru a avea un gazon la standarde europene. Românii trebuie să fie mândri de asta. Vom avea un gazon de top mâine. Va fi o mare greșeală să ne concentrăm pe remiză. Mâine trebuie să ne concentrăm pe victorie, e singura variantă”, a declarat Elias Charalambous, la conferința de presă.

FOTO Suporterii FCSB-ului au dat o mână de ajutor pentru deszăpezirea Arenei Naționale

Sursa: Video | FCSB – PAOK 0-0, ACUM pe DGS 1. Campioana României, la 90 de minute de calificarea în optimile Europa League

RECLAMĂ
Articolul precedentUn celebru arbitru a murit într-un accident rutier grav. Medicii nu l-au mai putut salva
Articolul următorIlie Bolojan vrea să convoace o ședință a CSAT, prima după cea în care serviciile au prezentat informațiile care au dus la anularea alegerilor prezidențiale