Vica Grădinaru are o poveste de viață greu de imaginat. Este nevăzătoare din tinerețe, dar acest lucru nu i-a afectat cariera de succes pe care o are și bucuria cu care vorbește despre viața ei. Vica Grădinaru a vorbit la Viața fără filtru despre incidentul care a schimbat-o.
- Vica Grădinaru a rămas fără vedere după o operație
- Cântăreața a vorbit despre momentul care i-a schimbat viața
Vica Grădinaru a trecut prin cea mai grea încercare a vieții sale. Este cunoscută drept ”cântăreața nevăzătoare”, după ce la vârsta de 23 de ani a rămas fără vedere. Totul s-a întâmplat în urma unui incident la care nimeni nu se aștepta.
Vica Grădinaru a rămas fără vedere după un incident
Vica Grădinaru a venit în platoul ”Viața fără filtru” cu o poveste de viață demnă de scenariul unui film. Artista se afla la un eveniment, iar la un moment dat și-a pierdut vederea pentru totdeauna. Totul s-a întâmplat după ce s-a îmbolnăvit de cataractă.
Cântăreața a spus că într-o secundă a orbit complet și a văzut cum se întuneca totul în jurul ei. Înainte de acest incident nefericit, Vica Grădinaru avea probleme cu vederea, însă spera că le va trata. Incidentul de la eveniment i-a schimbat, însă, întreaga viață.
”Am suferit o operație la 23 de ani de cataractă congenitală, încercând să îmi salvez ochiul drept cu care mai vedeam 50%. Acea cataractă, fiind congenitală, a reapărut din nou pe ochi și, într-o zi, s-a dezlipit retina. Stăteam într-o pauză la restaurantul unde eu cântam și într-o secundă, cât ai clipi, s-a întunecat totul și am orbit complet. Nervul optic a fost afectat foarte tare. De atunci trăiesc în întuneric”, a declarat Vica Grădinaru, în emisiunea Viața fără filtru.
Problemele pe care le are i-au afectat cariera
Vica Grădinaru a mărturisit că, deși nu vede deloc, acest lucru nu a împiedicat-o să aibă succes și să își continue cariera cu același entuziasm ca până acum. Cântăreața și-a continuat ritmul vieții și astăzi poate să spună că este o femeie împlinită. Are copii sănătoși și o mulțime de oameni care o iubesc în jurul ei.
”Viața mea de artist a mers mai departe. Nu m-a împiedicat nimic. Eu am un psihic foarte tare, sunt foarte optimistă, foarte distrată, pentru că eu dincolo de această problemă am o viață normală”, a mărturisit cântăreața.