Universitatea Craiova pregătește mutări importante în cadrul echipei.
Îl trădează Denis Alibec pe Gică Hagi?
Prima schimbare a fost reprezentată de demiterea lui Costel Gâlcă. În locul acestuia este așteptat Mirel Rădoi, însă Mihai Rotaru nu are de gând să se oprească aici și pune la cale alte mutări spectaculoase.
În fruntea listei de dorințe a patronului se află Denis Alibec, dorit în această iarnă și de FCSB. Atacantul Farului a refuzat însă categoric să mai lucreze cu Gigi Becali, asta deoarece relația dintre cei doi nu a funcționat în perioada în care fotbalistul a evoluat pentru campioana României.
Acum, Denis Alibec a devenit o țintă pentru Universitatea Craiova, susține Fanatik. Rămâne de văzut dacă mutarea se va realiza în cele din urmă, în condițiile în care fotbalistul i-a propus lui Gică Hagi că nu va mai juca la altă echipa din România în afară de Farul.
Mirel Rădoi renunță la bani ca să revină la Universitatea Craiova
La fel cum s-a întâmplat și în perioada în care era fotbalist, Mirel Rădoi a obținut cele mai importante sume în străinătate, mai exact în zona Golfului. Ultimul exemplu este reprezentat de salariul încasat la Al-Jazira, echipă de care s-a despărțit în aprilie 2024.
Chiar dacă a stat doar 3 luni pe banca clubului din Emiratele Arabe Unite, Mirel Rădoi bătuse palma cu oficialii clubului pentru un contract de 2.5 milioane de euro pe sezon. Este greu de crezut că Mihai Rotaru reușește măcar să se apropie de acești bani, asta însemnând că tehnicianul a scăzut semnificativ din pretențiile financiare pentru a reveni în Bănie.
Ca o comparație, Mirel Rădoi ar fi încasat aproximativ 200.000 de euro anual la Universitatea Craiova în primul său mandat.