Acasă STIRI SPORTIVE Eroul apărut ”de nicăieri”! I-a exasperat pe olteni și le-a adus un...

Eroul apărut ”de nicăieri”! I-a exasperat pe olteni și le-a adus un punct ”Câinilor”: ”E ceva enorm”

47
0

Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu Dinamo Bucureşti1-1 (1-0), duminică seara, în Bănie, într-o partidă din etapa a 22-a a SuperLigii.

RECLAMĂ

Universitatea a marcat prima, prin Alexandru Mitriţă (36 – penalty), după ce tot el fusese faultat în careu de togolezul Kennedy Boateng. Dinamo a egalat după pauză, prin Boateng (48), care a marcat cu capul de lângă doi adversari, Gjoko Zajkov şi Jovo Lukic, la cornerul executat de Gheorghi Milanov.

Alexandru Roșca, după Universitatea Craiova – Dinamo: ”Nu cred că am mai avut atâtea mingi grele într-un meci

Eroul lui Dinamo a fost portarul Alexandru Roșca (21 de ani). Aflat la al 7-lea meci între buturile ”Câinilor”, acesta a încasat doar două goluri, ambele din penalty. La flash-interviu, goalkeeper-ul, care a avut câteva intervenții spectaculoase în situații de unu contra unu cu atacanții adverși, a dezvăluit că nu a mai avut niciun joc la care să fie atât de solicitat, în toată cariera sa.

Nu vreau să iau gol nici din penalty. Pentru oricine e ceva enorm, e minunat. Cânți cu fanii, te felicită toată lumea… Ușor-ușor nu mai am emoții. În primul rând, le mulțumesc lui Mister și lui Caparco. Mi-au dat continuitate și au avut încredere în mine. I-am răsplătit.

Nu cred că am mai avut atâtea mingi grele într-un meci. Am venit să luăm cele 3 puncte, așa facem la fiecare meci, dar nu pot să spun că a fost un rezultat echitabil. Au avut multe ocazii. L-am urmărit (n.r.- pe Mitriță, înainte de partidă), dar nu doar pe el. La fiecare meci facem asta”, a spus Roșca.

Alexandru Roșca a început sezonul ca rezervă și avea șanse mici să-i ia locul lui Golubovic în echipa de start a celor de la Dinamo. Odată cu accidentarea slovenului, Roșca și-a făcut loc în primul 11 și e greu de crezut că va mai putea fi scos.

Sursa: Eroul venit ”de nicăieri”! I-a exasperat pe olteni și le-a adus un punct ”Câinilor”: ”E ceva enorm”

RECLAMĂ
Articolul precedentMitriță a venit la flash-interviu și a spus cât trebuia să se termine Craiova – Dinamo: ”Nu vreau să fiu arogant”
Articolul următorExclusiv Unul dintre cei mai importanți oameni de la Universitatea Craiova, în fața transferului carierei