Alexia Eram a învățat valoarea banului încă din copilărie. Acum, într-o discuție sinceră cu Dana Rogoz, fiica Andreei Esca a dezvăluit dacă banii îi aduc fericirea sau nu.
Referitor la situația sa financiară, fiica Andreei Esca a vorbit foarte rar, însă acum, invitată într-un podcast găzduit de Dana Rogoz, Alexia Eram a spus dacă banii aduc fericirea. „Adevărat sau fals. Banii aduc fericirea. Nu, banii întrețin fericirea.
Nu cred că banii aduc fericirea, cred că da, contează să ai bani ca să poți face lucruri, să îți permiți în toate domeniile, adică și pe partea de sănătate, cred că banii întrețin fericirea și un anumit nivel de trai, te ajută în multe situații.
Dar nu cred că banii îți aduc toată fericirea. Adică știu foarte mulți oameni care au bani și nu sunt fericiți. Și eu oricum am chestia asta, cu cât ești mai bogat, cu atât ai mai multe probleme. Atunci când ai foarte mulți bani, atunci cred că trebuie să știi, să te știi pe tine, să fii sigur pe tine, să știi ce faci cu acei bani…”, a spus vedeta.
Și a continuat: „Oricum, când urmărești asta în viață, nu ajungi să ai acei bani. Nu este ceva bine, asta zic. Trebuie să faci lucrurile din pasiune, să faci ce îți place”.
Ce afacere are Alexia Eram
Alexia Eram, una dintre cele mai influente figuri din online-ul românesc și fiica celebrei Andreea Esca, și-a lansat propriul brand de haine, numit „Margot”. Aceasta a povestit că ideea pentru brand s-a născut din dorința de a crea o linie de îmbrăcăminte simplă, dar de calitate, care să reflecte stilul său personal.
Pe site-ul oficial al magazinului online sunt disponibile doar câteva produse, în nuanțe neutre – alb, negru și gri. Prețurile reflectă atenția la detalii și calitatea materialelor folosite, produsele sunt confecționate într-un atelier din România. Un tricou din colecția „Margot” costă 56,90 euro, hanoracele se vând la prețul de 115,90 euro, iar pantalonii lungi sunt disponibili pentru 70,60 euro. De asemenea, pantalonii scurți pentru femei și bărbați au același preț, de 48,90 euro, iar șepcile sunt disponibile pentru 35,20 euro.
„Totul este creat la noi în țară, într-un atelier românesc. Suntem o echipă de câțiva prieteni. Acest brand l-am gândit pentru oricine vrea să iasă la o cafea purtând ceva super relaxat, dar și COOL în același timp, dar mai ales să fie ceva simplu, dar de bună calitate.”
Alexia Eram a subliniat că prioritatea sa a fost utilizarea materialelor de calitate, iar toate produsele sunt fabricate în România, contribuind astfel la susținerea producției locale. Deși colecția inițială este limitată, Alexia are planuri mari pentru „Margot”, brandul fiind destinat să crească și să aducă pe piață articole vestimentare care îmbină simplitatea cu confortul.