Acasă STIRI SPORTIVE Gigi Becali, detalii despre afacerile pe axa Farul – FCSB: „Am plătit...

Gigi Becali, detalii despre afacerile pe axa Farul – FCSB: „Am plătit 13 milioane de euro, dar pe ăștia o să iau 30”

20
0

Gigi Becali a vorbit despre afacerile pe care le-a făcut cu Gică Hagi și câți bani a plătit pe jucătorii transferați de la nașul său.

RECLAMĂ

Imediat după ce s-a înțeles cu Farul pentru transferurile tinerilor jucători Alexandru Stoian și Ionuț Cercel, Gigi Becali a dezvăluit suma totală de bani pe care a dat-o pe fotbaliștii achiziționați de la Gică Hagi.

Gigi Becali și Gică Hagi, afaceri pe bani mulți

De-a lungul anilor, FCSB a adus mai mulți jucători care au evoluat sub comanda ”Regelui”, iar Becali a dezvăluit suma pe care vrea să o obțină din viitoarele transferuri în străinătate ale lui Stoian și Cercel.

”Am intrat ca să elucidez eu. La Farul am plătit 13 milioane, în afară de jucătorii ăștia doi. La Hagi am plătit 13 milioane și am luat 3 pe Tănase, 6 pe Coman, 1,7 pe Benzar și 1 milion pe Toșca, sunt cam acolo.

Cu cei doi, 14 milioane, dar pe ăștia o să iau 30 de milioane”, a declarat Becali despre afacerile pe care le-a făcut în sport cu nașul său Gică Hagi, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.

Stoian și Cercel, așteptați cu mare încredere la FCSB

La rândul său, Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al campioanei României, s-a arătat extrem de bucuros de achiziționarea celor doi tineri jucători de la Farul și este convins că aceștia vor exploda la FCSB.

”Stoian și Cercel sunt doi jucători pe care ni i-am dorit foarte mult. Patronul și l-a dorit foarte mult pe Stoian. Este îndrăgostit de fotbaliștii spectaculoși, de cei care driblează. Abia aștept să îi văd antrenându-se cu prima echipă. Sunt foarte tineri. Sper că ne vor ajuta în viitorul apropiat”, a afirmat Stoica.

Și antrenorul Elias Charalambous consideră că aducerea lui Stoian este o investiție de viitor. ”Îl cunosc pe Stoian foarte bine. L-am văzut în ultimii ani. E un băiat pe care îl știu destul de bine. Are în față un viitor frumos. Noi ne bucurăm că e la noi în echipă acum. Sper să ajungă în prima echipă cât de rapid posibil”, a precizat cipriotul.

Înainte de a ajunge la Farul Constanța, Alexandru Stoian a fost legitimat la academia ProSport Arena, iar președintele și antrenorul Cristi Dima a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre afacerea excelentă pe care a făcut-o Gigi Becali.

”Este un copil foarte cuminte în primul rând. E foarte, foarte serios. Eu zic că Gigi Becali își va scoate de multe ori banii și va avea un profit mare la acest jucător. Tehnica în regim de viteză e cea mai importantă calitate în fotbal și el este un jucător foarte periculos când are mingea la picior”, a spus acesta.

Sursa: Gigi Becali, detalii despre afacerile pe axa Farul – FCSB: „Am plătit 13 milioane de euro, dar pe ăștia o să iau 30” – Fanatik.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentFotbaliștii de la Hermannstadt, lecție de fair-play după egalul cu FCSB. „Trebuie să fim corecți”
Articolul următorCum a reacționat Viorel Lis după ce s-a scris că a murit. Soția lui, Oana, a filmat întreg momentul: „Sunt în Rai acum?”